Răspundem la cele mai frecvente întrebări privind COVID-19!
Care sunt condițiile de vaccinare în Republica Moldova pentru cetățenii străini? Unde poate fi realizat testul PCR de diagnostic pentru COVID-19 cu tariful de 300 de lei? În ce cazuri se aplică obligativitatea de a sta în carantină? Sunt doar câteva dintre cele mai frecvente întrebări legate de COVID-19. Ministerul Sănătății a elaborat o listă de întrebări și răspunsuri, care poate fi accesată pe www.covidinfo.gov, www.vaccinare.gov.md, www.ansp.gov.md și www.ms.gov.md.
Ce este certificatul de recuperare și cum îl putem obține?
Certificatul de recuperare reprezintă o dovadă oficială că persoana a fost infectată cu COVID-19 și s-a vindecat. Termenul de valabilitate al acestui certificat este de șase luni și poate fi descărcat de pe platforma https://certificate-covid.gov.md.
Pentru călătoriile peste hotare, conform cerințelor Uniunii Europene, certificatele de recuperare sunt emise în baza unui rezultat pozitiv la un test RT-PCR.
Pentru uz intern, certificatele de recuperare se eliberează în baza unui rezultat pozitiv atât la testul RT-PCR, cât și la un test rapid antigen.
Putem omologa certificatele de vaccinare eliberate de statele UE, cât și de cele din afara UE?
Toate certificatele de vaccinare COVID-19 eliberate peste hotarele țării pot fi omologate. Mai exact, certificatele de vaccinare eliberate de statele membre UE, care dețin codul QR, pot fi omologate, accesând platforma https://certificate-covid.gov.md, secțiunea „Încarcă certificate Covid-19 de peste hotare”.
Certificatele emise de alte țări decât statele UE și care nu dețin codul QR pot fi omologate la orice centru de vaccinare din Republica Moldova.
Cum procedăm în cazul în care datele personale indicate în certificatul de vaccinare sunt eronate?
Dacă ați depistat că datele dvs. personale nu au fost indicate corect în certificatul de vaccinare, pentru a realiza modificările necesare, trebuie să vă adresați la medicul de familie. Ulterior, medicul va expedia o solicitare oficială către Agenția Națională pentru Sănătate Publică la adresa de email – rvc19@ansp.gov.md.
Dacă numele de familie (ex. în urma căsătoriei) a fost modificat în urma unor schimbări în acte, certificatul de vaccinare mai este valabil? Cum putem schimba datele din certificat?
Pentru rectificarea datelor în certificatul de vaccinare și respectiv certificatul COVID în cazul modificării oficiale a numelui de familie, trebuie să expediați o cerere, atașând toate documentele confirmative la adresele de email rvc19@ansp.gov.md și office@ansp.gov.md. Ulterior, angajații Agenției Naționale pentru Sănătate Publică vor realiza modificările în acest sens.
Este corect să fie administrată doza de vaccin de tip Moderna/Spikevax în cantitate de 0,25 ml pentru booster?
Decizia de administrare a dozei booster cu vaccin de tip Moderna/Spikevax în cantitate de 0,25 ml a fost luată în urma recomandărilor și datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății și companiei farmaceutice Moderna. Astfel, datele arată că doza înjumătățită (0,25ml) oferă un nivel de protecție similar ca la doza întreagă. Totodată, menționăm că frecvența și intensitatea reacțiilor adverse sunt mai reduse în cazul dozei înjumătățite la booster decât atunci când e administrată doza întreagă.
Care sunt condițiile de vaccinare în Republica Moldova pentru cetățenii străini?
Toți cetățenii străini de 18 ani și mai mult sunt eligibili pentru vaccinarea împotriva COVID-19 pe teritoriul Republicii Moldova. Vaccinarea poate fi realizată la orice centru de vaccinare din țară cu vaccinul Moderna/Spikevax.
Unde putem realiza testul PCR de diagnostic pentru COVID-19 cu tariful de 300 de lei?
Testele de diagnostic PCR pentru COVID-19, cu tariful de 300 de lei, pot fi efectuate în trei laboratoare din Chișinău și șase din raioanele țării, doar cu prezentarea unui act de identitate. Laboratoarele prelevează materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până vineri, iar unele inclusiv sâmbătă.
Programul de activitate al laboratoarelor care efectuează teste de diagnostic PCR pentru COVID-19 cu tariful de 300 de lei.
Laboratoarele din municipiul Chișinău: Laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (str.Cosmescu 3) prelevează materialul biologic pentru testul PCR COVID-19, de luni până vineri în intervalul orelor 08:00-11:00, iar sâmbătă – de la ora 08:00 până la 10:00, doar cu programare prealabilă la numărul de telefon 022 729 714.
Laboratorul de diagnostic clinic al Centrului Republican de Diagnosticare Medicală (str.Constantin Vîrnav 13) prelevează materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până vineri, în intervalul orelor 08:00–12:00, doar cu programare prealabilă la nr. de telefon 022 888 363.
Laboratorul Spitalului Dermatologie și Maladii Comunicabile (str. Costiujeni 5/1) (str.Costiujeni 5/1) prelevează materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până vineri în intervalul orelor 08:00-12:00, doar cu programare prealabil la nr. de telefon 078613590.
Laboratoarele din raioanele țării:
Secția de diagnostic de laborator a Centrului de Sănătate Publică (CSP) Comrat (str.Pobeda 26) prelevează materialul biologic pentru testul PCR COVID-19, de luni până vineri, în intervalul orelor 08:00-10:00, dar și sâmbătă, de la ora 08:00 până la 09:00, doar cu programare prealabilă la nr. de telefon 029 825 371.
Secția diagnostic de laborator a CSP Edineț (str.Pușkin 16) prelevează materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până sâmbătă, în intervalul orelor 08:00-09:30 doar cu programare prealabilă la nr. de telefon: 024 623 966.
Secția diagnostic de laborator a CSP Soroca (str.Alexandru cel Bun 42) prelevează materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până sâmbătă, în intervalul orelor 08:00–10:00, fără programare prealabilă.
Secția diagnostic de laborator a CSP Cahul (str.Prospectul Republicii 20) prelevează materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până sâmbătă, în intervalul orelor 08:00–10:00, doar cu programare prealabilă la nr. de telefon 029 922 434.
Secția diagnostic de laborator a CSP Bălți (str.Ivano Franco 46) prelevează materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până sâmbătă, în intervalul orelor 08:00-10:00, doar cu programare prealabilă la nr. de telefon 023 171 106.
Secția de diagnostic de laborator a CSP Căușeni (str. Ana și Alexandru 16a) prelevează materialul biologic pentru testul PCR COVID-19 de luni până sâmbătă, în intervalul orelor 8:00 – 10:00, doar cu programare prealabilă la nr. de telefon 024 325 362.
Dacă prima doză de vaccin a fost administrată peste hotarele țării, a doua doză poate fi administrată în Republica Moldova?
În acest caz, se recomandă omologarea certificatului de vaccinare eliberat peste hotarele țării, accesând www.certificate-covid.gov.md. Ulterior, puteți merge la orice centru de vaccinare din țară sau medicul de familie pentru administrarea celei de-a doua doză de vaccin împotriva COVID-19.
În ce cazuri trebuie să completăm fișa epidemiologică?
Fișa epidemiologică trebuie completată obligatoriu cu cel mult 72 de ore înainte de a intra pe teritoriul Republicii Moldova de persoanele care: nu dețin un certificat de vaccinare COVID-19, rezultatul negativ al unui test RT-PCR valabil 72 ore sau a unui test antigen rapid, valabil 48 ore, concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor împotriva COVID-19 valabil 90 zile din data efectuării investigației.
Excepție de la completarea fișei epidemiologice se face pentru următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă:
– Copiii cu vârsta de până la 12 ani;
– Elevii/studenții cu vârsta de până la 18 ani, care urmează să susțină examene, care merg la studii în instituții de învățământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare sau care se deplasează pentru activități legate de finalizarea/organizarea/desfășurarea studiilor/participarea la concursuri sau olimpiade internaționale, cu prezentarea documentelor confirmative, precum și însoțitorii acestora;
– Echipajele şi personalul de deservire a aeronavelor/navelor, brigăzile şi personalul de deservire a garniturilor de tren, conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, care au mai mult de nouă locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
– Persoanele care călătoresc din motive de sănătate, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
– Lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România sau Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajați ai agenților economici din țările menționate, care dețin dovada raporturilor contractuale cu agenții economici respectivi;
– Posesorii pașapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi altele asimilate acestora, precum şi titularii documentelor de călătorie tip LaissezPasser eliberate de Organizația Națiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare, ai organizațiilor/misiunilor internaționale acreditate în Republica Moldova, şi/sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;
– Persoanele în tranzit (care nu depășesc 24 ore de la data intrării în Republica Moldova), itinerarul tranzitării fiind stabilit de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;
– Persoanele care sunt citate de instanțele de judecată/organele de drept din Republica Moldova, precum şi reprezentanții lor legali, fapt dovedit prin documente confirmative în acest sens.
În ce cazuri se aplică obligativitatea de a sta în carantină?
Se va impune obligativitatea de a respecta regimul de carantină timp de 10 zile dacă
ați avut contact apropiat cu o persoană confirmată cu COVID-19, dar nu sunteți vaccinat sau aveți o schemă de vaccinare incompletă. Puteți întrerupe regimul de carantină după a 5-a zi dacă nu aveți simptome și rezultatul testului de diagnostic rapid sau PCR este negativ. Totuși, până la a 10-a zi trebuie să continuați monitorizarea simptomelor, purtarea măștii de protecție și respectarea altor reguli de conduită. Dacă apar simptome ale COVID-19, autoizolați-vă și apelați medicul de familie.
Dacă ați avut contact apropiat cu o persoană confirmată cu COVID-19, dar aveți schema completă de vaccinare împotriva COVID-19, nu este necesar să stați în carantină. Purtați mască de protecție medicală sau respiratorie tip FFP2 în preajma altor persoane, atât în spațiile închise, cât și cele deschise, timp de 10 zile. Atenție la orice simptome ale COVID-19, în special febra, tusa sau respirația dificilă. Faceți un test de diagnostic rapid sau PCR la a 5-a zi după expunere (ultimul contact cu persoana confirmată cu COVID-19). Dacă apar simptome ale COVID-19, autoizolați-vă și apelați medicul de familie.
Dacă ați avut contact apropiat cu o persoană confirmată cu COVID-19, dar ați fost testat pozitiv la SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile, nu trebuie să stați în carantină atâta timp cât nu dezvoltați noi simptome. Purtați o mască de protecție medicală sau respiratorie tip FFP2 în preajma altor persoane, atât în spațiile închise, cît și cele deschise, timp de 10 zile. Dacă apar simptome ale COVID-19 autoizolați-vă și apelați medicul de familie.
Reguli de conduită în perioada de carantină: Stați acasă și evitați contactul cu alte persoane, nu mergeți la muncă/studii sau în locuri publice, nu folosiți transportul public, nu primiți vizitatori la domiciliu, monitorizați simptomele, practicați igiena corectă a mâinilor (spălați-le frecvent cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de sec., folosiți un dezinfectant pe baza de alcool) și a tusei (acoperiți gura și nasul cu un șervețel sau strănutați și tușiți în plica cotului), igienizați-vă casa, în special suprafețele folosite des, dacă trebuie să mergeți de ex. la farmacie sau la cumpărături cereți ajutorul prietenilor, vecinilor, păstrați legătura cu familia și prietenii prin telefon, e-mail sau rețelele sociale, aveți grijă de sănătatea dvs. mintală și fizică.
Reguli de conduită pentru contacții care sunt scutiți de regimul de carantină
Timp de 10 zile de la data ultimului contact cu o persoană confirmată cu COVID-19 respectați următoarele: purtați o mască de protecție medicală sau respiratorie tip FFP2 în preajma altor persoane, atât în spațiile închise, cât și cele deschise, limitați contactul apropiat cu persoanele, în special în spațiile aglomerate, închise sau slab ventilate, evitați întrunirile publice și evenimentele private, evitați contactul/întâlnirile neesențiale cu alte persoane, în special cele vulnerabile, lucrați de la distanță, dacă este posibil, nu mergeți în locuri în care nu puteți purta mască, cum ar fi restaurantele și sălile de sport, nu vizitați persoanele din spitale, centre de îngrijire sau de detenție, cu excepția cazului în care vizita este esențială și a fost convenită, în prealabil, cu personalul, limitați contactul cu persoanele cu un risc mai mare de a dezvolta o formă severă în cazul infectării cu COVID-19, monitorizați zilnic simptomele, în cazul apariției simptomelor COVID-19, autoizolați-vă și apelați medicul de familie.
Cum recuperăm certificatul de vaccinare dacă l-am pierdut?
Dacă ați pierdut certificatul de vaccinare sau certificatul COVID în format de hârtie, puteți descărca repetat certificatul, accesând www.certificate-covid.gov.md sau www.vaccinare.gov.md sau www.ms.gov.md.
Ce trebuie să cunoaștem despre varianta Omicron a virusului SARS CoV-2? E mai periculoasă decât varianta Delta?
Omicron e o variantă a virusului SARS-CoV-2 cu peste 30 de mutații comparativ cu varianta inițială Alpha. Aceasta a fost identificată pentru prima dată în probele colectate în noiembrie 2021, în Botswana și Africa de Sud. Ulterior, Organizația Mondială a Sănătății a desemnat-o drept o variantă care prezintă îngrijorare.
Orice persoană infectată cu Omicron poate răspândi virusul, chiar dacă este vaccinată sau nu are simptome. Potrivit ultimelor date, unele mutații identificate în structura Omicron determină o răspândire mai rapidă, ceea ce ar putea determina ca această variantă să fie mai contagioasă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, riscul de reinfectare cu varianta Omicron a fost estimat a fi de 5,4 ori mai mare în comparație cu varianta Delta. Mai mult,
Omicron pare să infecteze și să se replice mai mult în tractul respirator superior, în comparație cu Delta și alte tulpini ce afectează tractul respirator inferior.
De asemenea, oamenii infectați cu Omicron pot dezvolta diverse forme de boală, de la asimptomatică până la severă. De asemenea, unele persoane infectate cu Omicron au decedat. Așadar, persoanele în vârstă și cele cu boli cronice de orice vârstă continuă să aibă un risc mai mare de a face forme severe de boală.
Potrivit Agenției Europene pentru Medicamente, rezultatele ultimelor studii publicate recent arată că eficacitatea vaccinului e mai redusă pentru varianta Omicron decât pentru alte variante și tinde să scadă în timp.
În același timp, aceste studii arată că vaccinarea continuă să ofere un nivel ridicat de protecție împotriva formelor severe provocate de varianta Omicron. De asemenea, datele arată că persoanele care au primit o doză booster sunt mai protejate decât cele care au doar schema completă de imunizare. Datele din Africa de Sud indică faptul că persoanele care au primit două doze de vaccin COVID-19 au o protecție de până la 70% pentru spitalizare, iar alte date similare din Marea Britanie arată că, în timp ce protecția scade la câteva luni după vaccinare, nivel de protecție împotriva spitalizării crește din nou la 90% după administrarea dozei booster.
De altfel, principalele simptome pe care le raportează pacienții infectați cu varianta Omicron sunt oboseala, durerile musculare și articulare, precum și subfebrilitatea. Alte simptome sunt dureri de cap ușoare, zgârieturi în gât, tuse și chiar senzație de lipsă a aerului.
Mai mult, potrivit datelor furnizate de Agenţiei pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA), testele antigen pentru depistarea COVID-19, care au avantajul de a oferi un rezultat în doar câteva minute, sunt mai puţin eficiente în cazul variantei Omicron decât în cazul variantelor anterioare. Aceste teste au mai multe şanse să indice un rezultat fals negativ în ciuda unei infectări cu Omicron.
Pentru a preveni infectarea cu varianta Omicron și consecințele negative în cazul infectării, trebuie să ne vaccinăm împotriva COVID-19 cu schema completă și să administrăm doza booster, să purtăm masca de protecție în locurile închise și aglomerate, să păstrăm distanța fizică de minim un metru, să ne spălăm regulat pe mâni, să evităm aglomerațiile și să asigurăm aerisirea încăperilor.
De ce trebuie să administrăm doza booster de vaccin împotriva COVID-19? Cui îi este recomandată?
Doza booster de vaccin împotriva COVID-19 reprezintă doza administrată persoanelor cu vârsta de 18 ani și mai mult, care au finalizat schema primară de vaccinare. De menționat că, după o anumită perioadă, imunitatea obținută de la dozele inițiale de vaccin începe să scadă în mod natural. Astfel, dozei booster se administrează la un interval de șase luni pentru vaccinurile cu schema primară de două doze și de cel puțin două luni (56 de zile) pentru vaccinul Janssen/Johnson&Johnson. Doza booster, în mod prioritar, este recomandată persoanelor, care prezintă un risc sporit de a dezvolta forme grave de boală și deces, inclusiv cele cu vârsta de peste 60 de ani, persoanele cu boli cronice, precum și persoanele din anumite categorii profesionale – angajații din instituțiile medico-sanitare, personalul și beneficiarii din cadrul azilurilor și centrelor de plasament temporar sau de lungă durată, angajații structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, lucrătorii din domeniul de educație și din cadrul serviciilor sociale.
Ce reprezintă administrarea dozei suplimentare de vaccin împotriva COVID-19 și cui îi este recomandată?
Doza suplimentară de vaccin împotriva COVID-19 reprezintă o doză adițională, administrată persoanelor sever imuno-compromise și care au un sistem imun slăbit, nu dezvoltă un răspuns imun suficient de puternic. Astfel, e nevoie de o doză suplimentară de vaccin pentru asigurarea protecției necesare împotriva COVID-19.
Doza suplimentară va fi administrată persoanelor din categoria menționată, cu vârsta de peste 18 ani, după 28 de zile de la administrarea dozei a doua de vaccin. Precizăm că administrarea dozei suplimentare se va efectua doar în baza recomandării medicului la care pacientul se află la evidență. Recomandarea medicală de administrare a dozei va fi anexată la consimțământ.
Persoanele eligibile pentru administrarea dozei suplimentare de vaccin împotriva COVID-19:
Pacienții oncologici în tratament activ
Pacienții oncologici în stadii avansate cu sau fără tratament activ;
Pacienți post-transplant de organe solide cu sau fără tratament imunosupresor;
Pacienți cu transplant de celule stem hematopoetice cu sau fără tratament imunosupresor;
Pacienți cu imonodeficiențe severe cauzate imonodeficiențe primare, congenitale;
Pacienții cu infecție HIV în orice stadiu, fără tratament sau în stadiu de SIDA cu sau fără tratament antiretroviral;
Pacienți cu imodeficiență secundară cauzată de administrarea unui tratament imunosupresor, radioterapie, chimioterapie;
Pacienți care urmează terapii biologice;
Pacienți care urmează tratament cu cortizon și cu produse derivate administrate sistemic, tratament activ cu doze mari;
Pacienți care urmează alte terapii cu efecte imunosupresoare;
Ce înseamnă Certificatul COVID-19? Acestea e recunoscut în țările UE?
Certificatul COVID-19 cuprinde trei tipuri distincte de certificate:certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare.
Certificatul de vaccinare conține tipul vaccinului și producătorul, numărul de doze administrate, data vaccinării. Pentru uz internațional, statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să accepte certificatele de vaccinare emise pentru vaccinurile care au primit autorizație de introducere pe piața UE [2]. Totodată, țările UE pot decide acceptarea certificatelor care atestă administrarea altor tipuri de vaccinuri, incluse în lista de urgență a OMS. Regulile variază de la un stat la altul, de aceea vă îndemnăm să consultați din timp condițiile țărilor în care doriți să mergeți . Pentru uz intern, pe teritoriul Republicii Moldova sunt valabile toate certificatele cu toate tipurile de vaccin disponibile în țară.
Certificatul de testare este eliberat persoanei în baza unui rezultat negativ, fie la un test RT-PCR, fie la un test rapid antigenic, inclus în lista comun [3]ă stabilită în baza recomandărilor Consiliului Europei. În prezent, această listă include 138 de tipuri. Majoritatea testelor antigenice utilizate în Republica Moldova se regăsesc în această listă. Îndemnăm cetățenii, care doresc să efectueze un test rapid antigenic în scopul obținerii unui certificat COVID, să anunțe reprezentanții laboratoarelor despre acest lucru, pentru a se asigura că este realizat un test inclus în lista aprobată de UE.
Certificatul de recuperare se eliberează, pentru o perioadă de șase luni, persoanelor care au suferit de COVID-19 și s-au vindecat. Pentru uz internațional, conform cerințelor Uniunii Europene, certificatele de recuperare sunt emise în baza unui rezultat pozitiv la un test RT-PCR. Persoanele pot descărca aceste certificate de pe platforma https://certificate-covid.gov.md [4] de pe data de 16 noiembrie 2021. Totodată, informăm că cetățenii Republicii Moldova, care nu au efectuat un test RT-PCR la COVID-19 în perioada infectării, pot obține un certificat de testare sau de vaccinare, în baza căruia să circule în spațiul UE.
Certificatul COVID-19 poate fi descărcat de pe platforma https://certificate-covid.gov.md [4]. Pe 15 noiembrie 2021, Comisia Europeană a aprobat decizia de a echivala certificatul COVID, eliberat de sistemul electronic al Republicii Moldova, cu cel emis în țările Uniunii Europene. Asta înseamnă conectarea țării noastre la sistemul UE și acceptarea certificatului COVID conform unor condiții egale cu certificatul digital COVID al UE. Precizăm că certificatul COVID facilitează libera circulație la nivel național și în țările UE, în condiții de siguranță pe perioada pandemiei COVID-19. Documentul poate fi descărcat gratuit și este disponibil în limbile română/engleză.
Copiii pot fi vaccinați împotriva COVID-19?
În urma solicitărilor parvenite din partea părinților, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova oferă posibilitatea imunizării copiilor cu vârsta de 12 ani și mai mult.
Mai exact, vaccinarea copiilor împotriva COVID-19 poate fi realizată doar la solicitarea părintelui/tutorelui/reprezentantului legal și cu acordul informat al lor. În acest scop, va fi utilizat vaccinul Pfizer/BioNTech prin administrarea a două doze la un interval de 21 de zile. Imunizarea minorilor e permisă doar în Centrele de vaccinare din cadrul instituțiilor medicale și interzisă în cadrul punctelor mobile organizate în localități.
În mod prioritar, se recomandă a fi vaccinați copiii care prezintă comorbidități și care prezintă un risc mai mare pentru dezvoltarea formelor grave de COVID-19. Vaccinarea se va efectua la prezentarea actului de identitate național sau străin, cum ar fi certificatul de naștere, buletinul de identitate, pașaportul. De asemenea, se recomandă ca finalizarea schemei complete de vaccinare să fie efectuată cu un vaccin de la același producător, cu respectarea intervalului dintre doze conform instrucțiunii vaccinului.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.