Ziua internaţională de comemorare a persoanelor decedate de SIDA – 16 mai 2021
În fiecare an, în a treia duminică din luna mai, se marchează Ziua mondială de comemorare a persoanelor decedate de SIDA. În această zi, toți cei care nu sunt indiferenți față de problema HIV/SIDA își consolidează eforturile de combatere a epidemiei: informând despre căile de transmitere, unind și îndemnând oamenii să-și cunoască statutul HIV, să manifeste toleranță față de cei afectați de epidemie și să ia o poziție activă în contracararea infecției cu HIV.
În republică, cu suportul financiar al Fondului Global, UNAIDS Moldova, în cadrul campaniei sociale „E în puterea ta să oprești epidemia HIV!”, în perioada 10 mai – 10 iunie 2021, va fi marcată Ziua Internațională de comemorare a persoanelor decedate de SIDA, la 16 mai 2021.
Conform datelor statistice, la 01.01.2021 cumulativ, în republică au fost înregistrate 14331 cazuri de infecțiecu HIV, din 14589 estimate. În perioada ianuarie–aprilie2021, au fost confirmate 245 cazuri noi de infecție cu HIV comparativ cu 271, în perioada respectivă a anului 2020. Incidenta infecţiei cu HIV la 100000 populaţie în a.2020 а constituit 16,83 cazuri, inclusiv în teritoriile din dreapta Nistrului 15,07 cazuri şi în teritoriile de Est – 30,19 cazuri. Se manifestă o reducere a incidenței infecției cu HIV în localitățile rurale de la 22,08 cazuri în 2019 la 17,48 în 2020 și în localitățile urbane de la 24,07 cazuri la 16,07 cazuri și reducerea incidenței infecției cu HIV printre bărbați de la 28,33 la 100 mii populație în 2019 la 20,47 în 2020 și printre femei de la 18,08 la 13,50, respectiv. Majoritatea persoanelor depistate cu infecţia HIV sunt persoane tinere de vârstă reproductivă, sexual active. Incidența infecției cu HIV la 100 mii populație în segmentul de vârstă 0-39 ani a constituit 18,19 cazuri (a.2019 -25,77), în segmentul de vârstă 15-24 ani – 13,96 cazuri (a.2019 -20,61), iar în segmentul de vârstă 40 ani şi mai mult 15,25 cazuri (a.2019- 18,19). În 2020, calea de transmitere heterosexuală a fost determinată în 90,30% cazuri, consumul de droguri în 3,08% cazuri, transmiterea homosexuală în 4,18% cazuri și transmiterea de la mama la copil în 2,42% cazuri.
În republică se realizează supravegherea epidemiologică operativă şi de santinelă a infecţiei cu HIV. Se implementează servicii inovative – testarea rapidă pe bază de sânge capilar, inclusiv în sectorul non-guvernamental, servicii de prevenire HIV prin intermediul farmaciilor comerciale și clinicilor mobile, se realizează managementul supradozării în rândul UDI. Tratamentul antiretroviral, tratamentul infecțiilor oportuniste și co-infecțiilor, îngrijirea şi suportul persoanelor care trăiesc cu HIV, prevenirea transmiterii HIV de la mamă la făt, profilaxia pre-expunere și post-expunere sunt disponibile și se acordă conform protocoalelor naționale, elaborate în baza ultimilor recomandări ale OMS și UNAIDS. La data de 01.04.2021 în TARV se aflau 6924 pacienți infectați cu virusul HIV.
Republica Moldova este parte a reţelei regionale europene de supraveghere a HIV/SIDA a Centrului European de Control al Maladiilor.
În scopul prevenirii transmiterii infecției cu HIV se implementează activități de prevenire în rândul populațiilor cheie, care geografic acoperă tot teritoriul Republicii Moldova. Grație resurselor considerabile oferite de Fondul Global de luptă Împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei, beneficiază de servicii de prevenire – 27304 de persoane din grupurile cu riscs porit de infecție, inclusiv PUDI – 16302, LSC – 7209 și BSB – 3793.
Marcarea Zilei internaționale de comemorare a persoanelor decedate de SIDA oferă o oportunitate pentru sporirea nivelului de informare a populației, în special în rândul tinerilor, despre infecția HIV/SIDA, creșterea gradului de toleranță față de persoanele care trăiesc cu HIV și populațiile-cheie și reducerea nivelului de discriminare, asigurarea accesului sustenabil la servicii calitative a persoanelor care trăiesc cu HIV și grupurilor vulnerabile, consolidarea capacității însectorul civil și sistemele comunitar. Activitățile realizate vor promova mesajele:
Activitățile pentru marcarea Zilei internaționale de comemorare a persoanelor decedate de SIDA vor fi desfășurate, luând în considerare și situația epidemiologică prin COVID -19, orientate în: promovarea testării HIV atât pentru populația generală, cât și pentru grupurile țintă; reducerea nivelului de discriminare a persoanelor care trăiesc cu HIV și alte grupuri-cheie, vulnerabile la HIV; asigurarea accesului sustenabil la servicii calitative a persoanelor care trăiesc cu HIV și grupurilor vulnerabile; consolidarea capacității în sectorul civil și sistemele comunitare.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.