Rezultatele verificărilor inspectorilor ANSP pentru implementarea corespunzătoare a măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19
Specialiștii Centrelor de Sănătate Publică teritoriale continuă verificarea respectării măsurilor de prevenire și control privind infecția COVID-19. În perioada 12-25 februarie 2022, au fost efectuate 383 de controale în adresa persoanelor fizice și juridice pasibile controlului de stat în domeniul sănătății publice pentru verificarea implementării corespunzătoare a măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19.
Printre obiectivele verificate sunt mai multe frizerii, farmacii, instituții medicale, de comerț, de producere, instituții de educație și învățământ și altele care desfășoară diverse activități. În rezultat, au fost stabilite neconformități la 50 dintre acestea, fiind emise 38 de prescripții sanitare și întocmite 28 Procese-verbale cu privire la contravenție.
Cele mai frecvente abateri constatate au fost: lipsa sau portul incorect al măștilor de protecție de către personal și vizitatori; lucrătorii nu sunt asigurați cu echipament de protecție individuală; lipsa registrului de monitorizare a stării de sănătate a angajaților; nu este completat registru de monitorizare a stării de sănătate a angajaților; lipsa registrelor de igienizare a spațiilor sau necompletarea regulată al acestora; lipsa substanțelor biodistructive.
De asemenea, în perioada de referință specialiștii ANSP au efectuat și controale comune cu colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne la 23 obiective, inclusiv 20 unități de comercializare a produselor alimentare și nealimentare și 3 unități de alimentație publică.
În cadrul controalelor efectuate, specialiștii ANSP au informat persoanele fizice și juridice despre necesitatea implementării și respectării cu strictețe a măsurilor impuse de către autorități prin Hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.