În atenția agenților economici care comercializează cu amănuntul produse din tutun, produse conexe, dispozitive şi accesorii de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora!
În conformitate cu modificările efectuate la Legea nr.231/ 2010 cu privire la comerțul interior, prin Legea nr.17 din 04 martie 2021 pentru modificarea unor acte legislative, cu intrarea în vigoare din 02 octombrie 2021 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.88-95, art.81), a fost schimbat tipul unor unități comerciale. Astfel, în anexa nr.5 lit. E, la unitățile de comerț ambulant cu amănuntul au fost incluse pavilioanele – structuri uşor demontabile, cu o suprafaţă totală mai mare de 12 m2, care dispune de spaţiu pentru depozitarea și comercializarea mărfurilor, gheretele – structuri prefabricate nedemontabile, transportabile integral, cu o suprafaţă totală de până la 12 m2 și tonetele – structuri uşor demontabile, cu o suprafață totală de până la 12 m2, ce deţin un stoc de mărfuri pentru o zi, fără a dispune de sală comercială şi spaţiu pentru păstrarea mărfurilor.
Astfel, conform prevederilor lit. b) al alin. 1 al art. 25, Prevenirea accesului minorilor la produsele din tutun, la produsele conexe (țigaretelor electronice, lichidelor pentru reumplerea acestora, și produsele pentru fumat din plante), la dispozitivele și accesoriile de utilizarea, reîncărcare sau încălzire a acestora al Legii nr. 278 din 14 decembrie 2007 privind controlul tutunului (republicată în Monitorul oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.185-189, art. 449) se interzice comercializarea produselor menționate prin rețeaua de comerț ambulant, din care fac parte pavilioanele, gheretele și tonetele.
Comerțul cu amănuntul al produselor din tutun, produselor conexe, dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora poate fi efectuată numai în unitățile de comerț autorizate în acest scop, cu excluderea expunerii vizibile a produselor din tutun, produselor conexe, a dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora în spațiile comerciale accesibile publicului, conform cerințelor stabilite în alin. (5) al art.25 al Legii nr.278/2007 privind controlul tutunului.
Reieșind din cele expuse, agenții economici care comercializează produse din tutun, produse conexe, dispozitive și accesorii de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora, sunt obligați să se conformeze prevederilor legale și să excludă din unitățile de comerț ambulant produsele din tutun și cele conexe menționate.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.