Rezultatele monitorizării săptămânale a circulației agenților cauzali ai BDA și holerei

Rezultatele monitorizării săptămânale a circulației agenților cauzali ai BDA și holerei

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea săptămânală a evoluției procesului epidemic la holeră și alte boli diareice acute (BDA).

Rezultatele monitorizării circulației agenților cauzali ai BDA și holerei în rândul populației și obiectele mediului ambiant, pe parcursul săptămânii de referință nr. 30, indică o creștere numărului de cazuri de BDA față de săptămâna anterioară (450 de cazuri, comparativ cu 407 în săptămâna 29). Cei mai afectați sunt copiii, care constituie 65,1% din numărul total de cazuri.

Conform rezultatelor investigațiilor de laborator efectuate în perioada 25.07.2022 – 31.07.2022, de pe obiectele mediului înconjurător, au fost colectate 61 de probe, în 15 dintre acestea fiind depistat Vibrionul Cholerae nonaglutinabil (O1) (neholerigen, ce nu provoacă holera, dar poate cauza boli diareice acute). Prezența vibrionului holeric nu a fost confirmat în nicio probă din cele supuse investigațiilor.

În cazul apariţiei semnelor clinice de BDA (febră, dureri în abdomen, greţuri, vomă, scaune lichide, slăbiciuni generale) se recomandă consultarea de urgenţă a medicului de familie, sau apelarea la serviciul de urgență 112.

Datele monitorizării includ informații raportate din 44 de teritorii administrative, inclusiv din partea de est a țării.

 

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.