A fost inaugurat laboratorul de testare PCR din cadrul Secției de diagnostic de laborator a CSP Edineț
În cadrul Secției de diagnostic de laborator a Centrului de Sănătate Publică Edineț a fost inaugurat, în premieră, laboratorul pentru desfășurarea procesului de testare PCR pentru diagnosticarea SARS-CoV-2 pentru raionul Edineț și localitățile adiacente. La eveniment au participat: Natalia Gavrilița, Prim-Ministrul Republicii Moldova, Stela Gheorghiță, coordonator programe de Urgențe în Sănătate Publică, Biroul OMS din Republica Moldova, Nicolae Jelamschi, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) și Aliona Pistruga, șef CSP Edineț.
Extinderea capacităților de diagnostic la nivel raional prin tehnici de biologie moleculară, pentru determinarea virusului SARS-CoV-2, s-a realizat cu suportul ANSP, care a efectuat lucrările de reparație și amenajare a spațiului și cel al partenerilor de dezvoltare – Organizația Mondială a Sănătății, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Uniunea Europeană și Banca Mondială, care au contribuit la dotarea laboratorului cu toate cele necesare.
Noul compartiment al laboratorului a fost dotat cu echipament performant, frigidere, distilatoare și autoclave care vor asigura evidența și stocarea bunurilor – a reactivelor PCR și consumabilelor, în condiții sigure de laborator, inclusiv gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea de laborator pentru respectarea cerințelor de biosecuritate, atât în cadrul Laboratorului, cât și în mediul ambiant.
De asemenea, experții OMS au instruit specialiștii de laborator din Edineț în testarea PCR și rapidă antigen. Astfel, datorită creării și extinderii capacităților de diagnostic de laborator în regiunea de Nord a țării, va fi posibilă diagnosticarea calitativă, sigură și eficientă a infecției SARS-CoV-2.
Inițial, testarea la COVID-19 s-a realizat doar în Laboratorul de Referință al ANSP, după care testarea prin metoda PCR a fost extinsă în laboratoarele Centrelor de Sănătate Publică din Bălți și Cahul.
Directorul ANSP, Nicolae Jelamschi, a mulțumit partenerilor internaționali pentru suportul acordat, reiterând importanța extinderii capacităților de diagnostic de laborator, mai ales în perioada pandemică. Datorită eforturilor comune, s-a reușit extinderea capacității de testare la COVID-19 și la Edineț, prin dotarea Laboratorului cu echipamente performante și instruirea specialiștilor de laborator, împărtășind cu aceștia informațiile de ultimă oră la nivel mondial.
De la începutul pandemiei COVID-19, Organizația Mondială a Sănătății a acordat suport tehnic în elaborarea Strategiei de dezvoltare a serviciului de laborator, a livrat teste și consumabile, a evaluat capacitățile existente ale laboratoarelor din țară și a estimat necesitățile în baza prognozelor, elaborând și ajustând procedurile de investigare de laborator și organizare a programelor de control al calității în laborator.
Datorită suportului OMS și USAID au fost procurate consumabile și reagenți, frigidere, distilatoare și autoclave pentru cele 10 laboratoare din rețeaua națională și laboratorul de referință din cadrul ANSP.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.