ANSP îndeamnă angajatorii să asigure condiții optime de muncă pentru prevenirea riscurilor asociate caniculei

ANSP îndeamnă angajatorii să asigure condiții optime de muncă pentru prevenirea riscurilor asociate caniculei

În Republica Moldova, la fel ca și în alte regiuni ale Globului, periodicitatea și intensitatea valurilor de căldură în ultimele decenii a devenit mai accentuată. Maximele termice ajung chiar și peste 300 C și se mențin, uneori, până la 10-14 zile.

În acest context Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) menționează că starea caniculară generează un șir de efecte adverse asupra sănătății persoanelor expuse, precum: șocul termic, leziuni locale ale pielii, amețeli, deshidratarea organismului și arsuri solare. Au de suferit inclusiv angajații unor ramuri ale economiei naționale care își exercită atribuțiile în afara încăperilor, cum ar fi cei din agricultură, comercianții, persoanele ocupate în gestionarea pesticidelor, construcții etc., dar și angajații întreprinderilor, unde lipsesc sistemele de condiționare și ventilare a aerului din interior.

Astfel, în vederea prevenirii riscurilor asociate caniculei, ANSP recomandă angajatorilor, care sunt obligați conform legislației naționale, să asigure condiții optime de muncă pentru menținerea sănătății angajaților prin impunerea unor măsuri cum ar fi:

  • organizarea rațională a regimului zilei de muncă și succesivitatea perioadelor de muncă și odihnă;
  • asigurarea locurilor de muncă cu sistem de aer condiționat;
  • dotarea cu echipamente de protecție individuală corespunzător muncii realizate (căști și/sau diverse echipamente pentru protecția capului, îmbrăcăminte pentru protecția corpului, ochelari, încălțăminte din piele naturală pentru o ușoară respirație a piciorului);
  • un rol semnificativ pe perioada de caniculă îi revine și organizării regimului potabil, de la 2 până la 2,5 litri de apă plată/carbogazoasă cu concentrația de 0,2-0,5%  NaCl pentru fiecare persoană pe durata unei ture;
  • amenajarea spațiilor umbrite sau încăperi confortabile destinate pentru servirea meselor și pentru odihnă;
  •  asigurarea cu dușuri;
  • alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite, unde sunt curenţi de aer;
  • consumul de fructe și legume, care preponderent conțin o cantitate mai mare de apă;
  • evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeină (cafea, coca-cola) sau zahăr, fiind diuretice și duc la deshidratarea organismului;
  • prezența la locul de muncă a unei truse medicale.

Totodată, menționăm că fiecare angajator este responsabil de organizarea examenului medical al angajaților la timp pentru a depista persoanele cu contraindicații de a munci la temperaturi înalte și a întreprinde măsurile necesare de prevenție.

În cazul unui șoc termic sau altor simptome caracteristice caniculei este necesar să vă adresați la medicul de familie ori la serviciul de urgență 112.         

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.