Atelier de instruire privind controlul tutunului

Atelier de instruire privind controlul tutunului

La data de 29 septembrie curent, specialiști din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) au participat la atelierul de instruire on-line cu subiectul controlul tutunului. Acesta a fost al doilea din cele trei ateliere planificate pentru lunile septembrie – octombrie 2021, facilitat de experții Institutului de Sănătate Publică din Oslo, Norvegia și de specialiști din cadrul ANSP. Printre participanții atelierului s-au regăsit medici în prevenirea și controlul BNT, specialiști în promovarea sănătății și inspectori din cadrul direcției control de stat în sănătate din cadrul celor 10 Centre de Sănătate Publică teritoriale și sediului central al ANSP.

Aceste acțiuni au drept scop consolidarea capacităților ANSP în domeniul controlului tutunului și sunt realizate în conformitate cu acordul de colaborare dintre Ministerul Sănătății, ANSP și Institutul de Sănătate Publică din Oslo, Norvegia.

„În Republica Moldova consumul produselor din tutun și produselor conexe reprezintă una din problemele cele mai stringente de sănătate publică a ultimelor decenii și este principala cauză a mortalității premature, în special la bărbați” – a menționat Ion Șalaru, director adjunct al ANSP.

Prevalența fumătorilor este de 25,3%, inclusiv 43,6% în rândul bărbaților adulți și 6% în rândul femeilor. Cel mai mulți fumători încep să utilizeze tutunul înainte de vârsta de 18 ani. Conform datelor Studiului Global privind Fumatul la Adolescenți (GYTS), efectuat în a.2019 s-a constatat:

– prevalența consumului de tutun și a produselor conexe la adolescenții de vârste între 13-15 ani este în creștere și constituie 16,3% (20,4%  băieți și 11,8 fete);

– 3,9% din ei consumă produse din tutun care nu arde cu încălzire electrică IQOS;

– 12,7% din elevii participanți în Studiu consumă țigarete electronice.

Fumatul are un rol esențial în decese, care pot fi prevenite în rândul populației. Astfel, din cele 40466 decese de boli netransmisibile înregistrate în a.2020, se estimează că peste 5600 (cca.14%) au decedat din cauza bolilor cauzate de consumul de tutun, inclusiv peste 60% din persoanele decedate sunt de vârstă activă, mortalitatea în rândul bărbaților fiind de 2 ori mai mare decât a femeilor.

Observațiile efectuate în mai multe țări afectate de pandemia COVID-19, stare de urgență globală declarată de OMS la 11 martie 2020, denotă că fumătorii sunt de 6 ori mai mult predispuși să facă complicații la COVID-19.

Costurile economice a productivității pierdute din cauza îmbolnăvirilor, ieșirii la invaliditate în vârsta aptă de muncă, din cauza deceselor premature, spitalizării și tratamentului ambulatoriu al bolilor legate de fumat, se ridică la circa 1,8 miliarde de lei ceea ce depășesc considerabil veniturile statului de la comercializarea produselor ce conțin tutun.

În această ordine de idei, au fost prezentate realizările pentru ultimii 5 ani în domeniul controlul tutunului în Republica Moldova – printre ele putem enumera implementarea spațiilor libere de fumat la locurile de muncă, interzicerea fumatului în spațiile închise și semi-închise, interzicerea promovării produselor de tutun și sponsorizării, aplicarea avertismentelor combinate de sănătate cu pictograme, interzicerea aromelor în țigarete, interzicerea expunerii la vedere a produselor de tutun și celor conexe. Au fost, de asemenea, enumerate problemele și provocările actuale din domeniu, cum ar fi: reglementarea insuficientă a produselor noi din tutun, taxele și costurile scăzute la produsele din tutun, aplicarea sancțiunilor.

Prioritățile de moment sunt:

  • Aprobarea modificărilor la Legea 278/2007 privind controlul tutunului, care urmează a fi examinate curând de Parlament,
  • Accederea la Protocolul privind eliminarea comerțului ilicit cu produse din tutun la CCCT a OMS,
  • Funcționarea eficientă a Consiliului Național Coordonator în domeniul controlului tutunului ca mecanism de colaborare inter-sectorială,
  • Promovarea celui de-al treilea Program Național privind controlul tutunului pentru anii 2022-2026.

Dl Tord Finne Vedøy, cercetător, Institutul de Sănătate Publică din Oslo, a relatat despre situația prin controlul tutunului în Norvegia: „în urma aplicării pe parcursul anilor a unui șir de măsuri de sănătate publică, autoritățile norvegiene au reușit să se claseze în top 5 țări care au cea mai mică prevalență a consumului de tutun la nivel mondial, datorită multor măsuri restrictive și legislative a fost posibilă reducerea la minim a consumului de tutun în rândul populației, inclusiv în rândul tinerilor”.

Pentru monitorizarea situației privind consumul tutunului în Norvegia, anual, se efectuează studii, astfel conform datelor studiului național  în anul 2020 aproximativ 9% din adulți fumau zilnic, iar în rândul adolescenților a constituit 2%. Norvegia a atins succese datorită politicilor eficiente și șirului de restricții aplicate, fiind prima țară din Europa care a aplicat interzicerea fumatului în spații închise și se află pe locul II după Islanda după prețurile la produsele din tutun. De curând, Norvegia a introdus pachetele simple de țigări (adică pe pachet sunt aplicate doar avertismentele de sănătate care ocupă până la 90% din suprafață denumirea mărcii comerciale a produsului. Populația a acceptat și s-au conformat tuturor schimbărilor, prin ajustarea obiceiurilor și obișnuințelor, iar astăzi fumatul nu se mai consideră la modă.

Experții din cadrul Institutului de Sănătate Publică din Oslo și-au exprimat disponibilitatea de a oferi în continuare suport autorităților de la Chișinău în implementarea unor măsuri inovative în controlul tutunului.

Următorul Atelier on-line pentru specialiștii ANSP cu suportul Institutului de Sănătate Publică din Oslo este preconizat pentru data de 15 octombrie cu tematica ”Bolile netransmisibile și calitate aerului ”.

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.