ANSP asigură monitorizarea situației epidemiologice prin gripă și infecții acute ale căilor respiratorii

Potrivit datelor raportate în Sistemul european de supraveghere (TESSy — The European Surveillance System (https://flunewseurope.org/)), pentru săptămâna 05/2023 (perioada 30.01.2023-05.02.2023), la nivel european, numărul de probe de la pacienții cu simptome ale gripei sau infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), testați pozitiv pentru un virus gripal, a rămas peste pragul epidemic (10%), constituind 24%, comparativ cu 22% față de săptămâna precedentă a acesteia.

În perioada menționată, 33 din 38 de țări sau zone au raportat o intensitate a activității gripei mare sau medie, fapt ce indică o circulație extinsă a virusului gripei sezoniere în întreaga regiune europeană. Menționăm că au fost detectate virusuri gripale de tip A și de tip B, virusul A(H1N1)pdm09 – predominând atât în sistemele de supraveghere de santinelă, cât și în cel de non-santinelă.

În Republica Moldova, în perioada 07.02.22-13.02.22 (săptămâna 06/2023), morbiditatea prin IACRS s-a aflat la nivelul de intensitate medie, cu o creștere de 11,7% în comparație cu săptămâna precedentă a acesteia și a constituit 432,26 cazuri la 100 mii populație. Au fost înregistrate 11 256 cazuri de IACRS, inclusiv în municipiul Chișinău – 4078 cazuri (36%). Din numărul total de bolnavi cu IACRS, 59% sunt copii cu vârste de până la 14 ani.

De asemenea, au fost raportate 97 de cazuri de gripă sezonieră (mun. Chișinău – 77 cazuri, Căușeni – 4 cazuri, Bălți și Călărași – câte 3 cazuri, Soroca și Comrat – câte 2 cazuri,  Briceni, Cahul, Edineț, Nisporeni, Ștefan Vodă și Taraclia – câte 1 caz. Cazuri de deces de gripă nu au fost înregistrate.

Ponderea cazurilor de infecții respiratorii acute severe (SARI), din numărul total de internări în instituțiile medicale, indiferent de cauză, a variat între 2,9% – 4,2%.

De la începutul perioadei de monitorizare (03.10.2022 – 12.02.2023, săptămânile 40/2022-06/2023) au fost înregistrate: 1539 de cazuri de gripă; 192 532 de cazuri de IACRS și 7993 de cazuri de SARI.

ANSP recomandă populației să respecte măsurile de profilaxie pentru evitarea îmbolnăvirilor, sau depistarea precoce, (distanța fizică, igiena personală, igiena tusei și strănutului, igiena mâinilor, aerisirea încăperilor, purtarea măștilor în transportul public și în locurile aglomerate, adresarea la medic la apariția simptomelor compatibile cu gripa și IACRS (febră, tuse, dureri de cap, stare de slăbiciune)).

Specialiștii în sănătate publică recomandă prelungirea filtrului de dimineață în instituțiile de educație timpurie, prin verificarea temperaturii și a semnelor/simptomelor bolii respiratorii acute virale.

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.