Agenția Națională pentru Sănătate Publică prelungește concursul pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din cadrul Direcției financiare:

  • C50 Specialist principal în  achiziții publice (fpe) – 1 unitate

Cerințe generale față de candidați:

  1. Cetăţean al Republicii Moldova;
  2. Cunoaşterea limbii de stat;
  3. Capacitate deplină de exerciţiu;
  4. Nu a împlinit vârsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
  5. Studii necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
  6. Lipsa antecedentelor penale nestinse;
  7. Apt de muncă (din punct de vedere medical);
  8. Nu este privat de dreptul de a ocupa funcţii publice.

Abilităţi: Lucru cu informaţia, planificare, organizare, analiză şi sinteză, mobilizare de sine, soluţionare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.

Atitudini/Comportamente: Responsabilitate, disciplină, respect faţă de oameni, receptivitate la idei noi, obiectivitate, loialitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:

  • formularul de participare (conform modelului anexat la prezentul anunț);
  • CV-ul (conform modelului Europass);
  • copia buletinului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
  • copia carnetului de muncă;
  • certificatul medical;
  • cazierul judiciar.

Notă:

  • Certificatul medical şi cazierul judiciar pot fi înlocuite cu declaraţii pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora;
  • Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau e-mail (cu condiţia că candidaţii , care au depus dosarul prin poştă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului, probei scrise, toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).

Termenul limită de depunere a documentelor pentru participare la concurs:

Termenul limită de depunere a documentelor pentru participare la concurs este  21.10.2022, inclusiv.

Adresa poştală: mun. Chişinău, str.Gh.Asachi 67 A, et.I, bir.100

Persoana de contact :Iovu Tatiana

Telefon de contact: (022) 574 580

e-mail: tatiana.iovu@ansp.gov.md

1.C50 Specialist principal în achiziții publice – 1 unitate

Scopul şi sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

Scopul general al funcției: Inițierea, desfășurarea și finalizarea procedurilor de achiziție public conform prevederilor Legii nr.131 din 03.07.2015 privind achizițiile publice și Hotărîrilor de Guvern conexe.

Atribuțiile de bază:

  • Asigurarea corectitudinii desfășurării procesului de achiziții publice;
  • Elaborarea documentației de achiziții publice în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  • Elaborarea /publicarea planului de achiziții a ANSP;
  • Evaluarea în comun cu membrii grupului de lucru pentru achiziții publice a ofertelor prezentate de operatorii economici în cadrul procedurilor de achiziții publice;
  • Asigurarea integrității și păstrării dosarelor de achiziții în modul stabilit.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs:

  • Studii superioare în domeniul achiziții, economie, drept, contabilitate sau finanțe;
  • 3 ani de experiență profesională în domeniu;
  • Abilități de utilizare a calculatorului ( Word, Execel, Power Point, Internet).

Bibliografia concursului:

  1. Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008.
    2.        Legea privind Codul de conduită a funcționarului public nr. 25-XVI din 22.02.2008.
    3.        Legea privind achizițiile publice nr.131 din 03.07.2015.
    4.        Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr.181 din 25.07.2014.
    5.        Hotărîrea Guvernului nr. 1090 din 18.12.2017 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
    6.        Hotărîrea Guvernului nr.665 din 27 mai 2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achiziții publice de valoare mică.
    7.        Hotărîrea Guvernului nr.666 din 27 mai 2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achiziția bunurilor și serviciilor prin cererea ofertelor de prețuri.
    8.        Hotărîrea Guvernului nr.667 din 27 mai 2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea grupului de lucru pentru achiziții.
    9.        Hotărîrea Guvernului nr.669 din 27 mai 2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achizițiile publice de lucrări.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.