Specialiștii ANSP participă la „Zilele Sănătății” organizate la expoziţia „MoldMedizin&MoldDENT”

Specialiștii ANSP participă la „Zilele Sănătății” organizate la expoziţia „MoldMedizin&MoldDENT”

În perioada 14 – 17septembrie 2023, specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică participă la ”Zilele Sănătăţii”, cu programul pentru promovarea unui mod de viaţă sănătos, la Expoziția Internațională Specializată „MoldMedizin&MoldDent”, ediția 2023. 

Specialiștii Direcției promovarea sănătății, împreună cu cei din Direcția prevenirea și controlul bolilor netransmisibile participă cu diverse activități de promovare a unui mod de viaţă sănătos, inclusiv oferă consultații persoanelor care doresc să-și evalueze parametrii individuali corporali: determinarea indicelui masei corporale, a circumferinței abdominale, a indicelui abdomeno-fesier, % de grăsime din corp, măsurarea hipertensiunii arteriale. În prima zi a expoziției, pavilionul ANSP a fost solicitat de zeci de vizitatori pentru a beneficia de sfaturi și recomandări, precum și de diverse materiale informaționale editate cu suportul Proiectului „Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” despre un stil de viață sănătos, sănătatea mentală, nutriție sănătoasă și activitate fizică, prevenirea consumului de alcool și tutun. Concomitent, de către specialiști se oferă recomandări nutriționale pentru ajustarea masei corpului.

De asemenea, sunt distribuite materiale informaționale privind prevenirea bolilor netransmisibile, precum hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, bolile respiratorii cronice, etc. Sunt organizate și desfășurate mai multe workshopuri pentru promovarea alimentației sănătoase, citirea etichetelor și a declarației nutriționale, alegerea corectă a produselor de pe raft, compoziția coșului alimentar sănătos.

Se organizează lecții publice cu tematici de promovare a sănătății și prevenirea bolilor: obezitatea și rolul alimentației sănătoase, efectele nocive ale consumului de alcool și tutun.

La 15 septembrie 2023, în cadrul Conferinței științifico-practice dedicate Zilei mondiale a siguranței pacienților, specialiștii ANSP participă cu prezentarea: Promovarea drepturilor pacienților în prestarea sigură a serviciilor de sănătate.

 

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.