Medici din ANSP acordă suport experților internaționali la realizarea Misiunii de evaluare a Managementului Eficient al Vaccinurilor

Medici din ANSP acordă suport experților internaționali la realizarea Misiunii de evaluare a Managementului Eficient al Vaccinurilor

Opt echipe de medici specialiști din Agenția Națională pentru Sănătate Publică acordă suport la realizarea Misiunii de evaluare a Managementului Eficient al Vaccinurilor (EVM) în Republica Moldova, desfășurată de experți internaționali, la recomandarea și cu susținerea UNICEF și OMS.

Evaluarea EVM este organizată în perioada 3-18 iulie curent și include un eșantion de instituții de sănătate care se regăsesc în toate nivelurile lanțului de aprovizionare pentru imunizare în țara noastră.

Pentru a asigura acuratețea și eficiența evaluării, experții utilizează un instrument web/aplicație standard la colectarea datelor în timpul vizitelor în instituțiile medicale.  După finalizarea acesteia, în baza rezultatelor, va fi dezvoltat un plan bazat pe dovezi pentru a îmbunătăți managementul, monitorizarea și supravegherea serviciilor de imunizare.

În cadrul misiunii îşi desfăşoară activitatea experți și specialiști ai OMS și UNICEF, consultanți și experți naționali din domeniul imunizării din Azerbaidjan, Croația, România, Letonia, Kosovo, Macedonia de Nord şi din Republica Moldova.

EVM reprezintă un instrument și un proces de evaluare a fiecărei componente a lanțului de aprovizionare din domeniul imunizării, precum planificarea, depozitarea, gestionarea și administrarea vaccinurilor, identificându-se punctele forte și cele slabe ale serviciului de imunizare. Aceasta permite țărilor să elaboreze planuri și să aloce resurse pentru implementarea acțiunilor de îmbunătățire acolo unde este nevoie.

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.