Cu privire la situația epizootică la rabie în primele 6 luni ale a. 2021 și măsurile de profilaxie

Cu privire la situația epizootică la rabie în primele 6 luni ale a. 2021 și măsurile de profilaxie

Deși numărul animalelor depistate cu rabie s-a diminuat vădit – de la 40 în primele 6 luni ale a.2020 până la 18 în perioada similară a a.2021, rabia, conform inormațiilor ANSA și ANSP, continuă să aducă pagube materiale și riscuri de îmbolnăvire proprietarilor și multor altor persoane ce vin în contact cu animalele bolnave. Astfel, în această perioadă rabia a fost diagnosticată la 3 animale în r-nul Aneni Noi, la câte 2 – în r-le Florești, Orhei și mun. Chișinău, iar în 9 teritorii – Cimișlia, Drochia, Edineț, Fălești, Hîncești, Rezina, Rîșcani, Soroca, Șoldănești – la câte un singur animal.

Boala în cauză a fost depistată la 3 vulpi și 15 animale domestice – 6 câini, 5 bovine, 3 pisici și la o caprină. Menționăm că în focarele de rabie specialiștii subdiviziunilor teritoriale ANSA și ANSP realizează operativ măsurile respective de combatere și prevenție a îmbolnăvirilor prin această boală – animalele bolnave sunt incinerate, cele sănătoase – supuse supravegherii veterinare, la necesitate – vaccinate. Se depun eforturi pentru depistarea și vaccinarea curativ-profilactică a tuturor persoanelor contacte cu animalele bolnave.

Totodată este foarte important de conştientizat că pentru a preveni răspândirea acestei boli este necesară respectarea cu stricteţe a unor reguli de conduită şi măsurilor de profilaxie.

Populaţia trebuie să întreprindă măsuri de limitare/stopare a accesului vulpilor în gospodării, de excludere a contactului acestora cu animalele domestice.

La apariţia semnelor de boală (comportamentul neadecvat) este necesar ca animalele să fie consultate de specialiştii veterinari, iar stăpânii să se abţină de la acordarea ajutorului animalului bolnav, astfel vor evita posibilul contact cu virusul rabic şi îmbolnăvirea de rabie.

Organizațiile, instituțiile și persoanele ce deţin în posesie câini trebuie să asigure vaccinarea lor anuală contra rabiei, de asemenea respectarea regulile de întreţinere a acestora.

În cazul când persoana este agresată de vreo-un animal, indiferent domestic sau sălbatic, trebuie să respecte unele reguli, şi anume: rana să fie spălată cu săpun sub apă curgătoare și să fie prelucrată cu tinctură de iod. Ulterior, obligator, cât e posibil de urgent de adresat după asistenţa medicală pentru a primi, la necesitate, cursul de tratament vaccinal. Asistenţa antirabică, inclusiv imunizarea curativ-profilactică,  se acordă gratuit fiecărei persoane ce necesită ajutorul respectiv.

Comportamentul adecvat al populaţiei la contactul cu animalele bolnave asigură prevenirea îmbolnăvirilor de boli comune animalelor şi oamenilor, inclusiv de rabie. În 6 luni ale a.2021 cazuri de rabie umană nu au fost înregistrate.

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.