-
Donaţie de măşti şi dezinfectanţi pentru CSP Bălți
Centrul de Sănătate Publică Bălți din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP) a beneficiat de o donaţie de măști (15.000 bucăți), viziere (30 bucăți) și dezinfectanți (20 litri) pentru protecția de infecția COVID-19. Donația a fost realizată de către întreprinderea ÎCS „DRA Draexlmaier Automotive” SRL, marți, 02 noiembrie curent. ANSP își exprimă recunoştinţa şi […]
-
Rezultatele verificărilor efectuate de specialiștii ANSP privind respectarea măsurilor pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19
Specialiștii Centrelor de Sănătate Publică teritoriale continuă monitorizarea respectării măsurilor de prevenire și control privind infecția COVID-19. Astfel, în perioada 11-29 octombrie 2021 (inclusiv, în zilele de sâmbătă și duminică), au fost efectuate 405 controale inopinate în adresa persoanelor fizice și juridice pasibile controlului de stat în domeniul sănătății publice pentru verificarea implementării corespunzătoare a […]
-
Vaccinul antigripal a fost recepționat de ANSP
În Republica Moldova, a fost recepționat primul lot de vaccin antigripal: 50.000 de doze de vaccin antigripal GCFLU tetravalent, 10 doze în flacon, donat de Task Force for Global Health și 49.850 doze de vaccin antigripal GCFLU tetravalent doza 0,5 ml în seringa preumplută, procurat din sursele CNAM. Vaccinul a fost stocat în condițiile lanțului […]
-
Decizia CNESP: starea de urgență în sănătate publică se prelungește până pe 30 noiembrie 2021
Comisia Națională pentru Sănătate Publică s-a întrunit în ședință. Potrivit statisticilor prezentate de specialiști, în perioada 18 – 24 octombrie în țara noastră au fost înregistrate 11.470 cazuri de COVID-19, dintre care 79,5% în rândul persoanelor nevaccinate. Incidența fiind de 308 cazuri la 100 mii de locuitori, ceea ce înseamnă o creștere de 16% comparativ […]
-
29 octombrie – Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral
Anual, la data de 29 octombrie este marcată Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), scopul căreia este creșterea gradului de conștientizare asupra factorilor de risc și a semnelor acestei patologii, dar și întreprinderea acțiunilor pentru a diminua cazurile acesteia în întreaga lume. În acest an evenimentul va reitera importanța cunoașterii semnelor timpurii ale AVC, […]
-
Conferința științifico-practică „Împreună oprim pandemia COVID-19”
La 28 octombrie, în incinta Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) și-a desfășurat lucrările conferința științifico-practică „Împreună oprim pandemia COVID-19”, în contextul Săptămânii Imunizării. La eveniment, a participat secretarul de stat al Ministerului Sănătății (MS), Svetlana Nicolaescu, coordonatorul de programe Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Stela Gheorghiță, coordonatorul programelor de imunizare OMS, Alexei Ceban, […]
-
Ceremonia online de absolvire a Programului MediPIET de către medicul epidemiolog, Alina Druc
La data de 28 octombrie 2021, a avut loc, în format on-line, ceremonia de absolvire a cohortei a treia din cadrul programului MediPIET de către medicul epidemiolog din Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Alina Druc. Aceasta este a treia persoană din țară care absolvește această instruire, primii doi fiind Dumitru Capmari și Alexei Ceban. Programul […]
-
Webinarul dedicat industriei alimentare și rețelelor de supermarket a pus bazele unei colaborări intersectoriale pentru reducerea consumului în exces de zahăr
Al doilea webinar din cadrul Campaniei de comunicare Redu zahărul – alege ce mănânci! dedicat industriei alimentare și rețelelor de supermarket a pus bazele unei colaborări intersectoriale pentru reducerea consumului în exces de zahăr. Cei 65 de participanți ai atelierului de lucru au fost sensibilizați privind impactul consumului în exces de zahăr asupra apariției și […]
-
Vaccinează-te împotriva COVID-19! Fii în siguranță! Lansăm Săptămâna Imunizării!
Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății, UNICEF Moldova, Banca Mondială și alți parteneri lansează la 25 octombrie, Săptămâna Imunizării, care se va desfășura până pe 31 octombrie. În această perioadă, vor fi organizate mai multe acțiuni de intensificare a procesului de vaccinare împotriva COVID-19 și de informare a populației despre beneficiile vaccinurilor […]
-
Subiectul consumului de alcool în perioada sarcinii, discutat în cadrul vizitei președintelui Asociației SAF din Franța în Republica Moldova
La 21 octombrie 2021, la reședința Ambasadei Franței în Republica Moldova, a avut loc o întrevedere cu D Denis Lamblin, președintele Asociației SAF (Sindromul alcoolului fetal), Franța cu specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Subiectele discutate au vizat evaluarea situației privind consumului de alcool, riscurile consumului de alcool în perioada sarcinii și conjugarea eforturilor comune […]