SITUAȚIA EPIDEMIOLOGICĂ PRIN INFECȚIA COVID-19 ȘI PROCESUL DE VACCINARE mai multe >>>
PROGRAMARE LA VACCINARE Programează-te aici>>>
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SĂNĂTATE PUBLICĂ RECOMANDĂ CETĂȚENILOR SĂ RESPECTE MĂSURILE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII INFECȚIEI COVID-19

A fost recepționat un lot de vaccin Pfizer/BioNTech donat de SUA, prin intermediul Platformei COVAX

A fost recepționat un lot de vaccin Pfizer/BioNTech donat de SUA, prin intermediul Platformei COVAX

Ministerul Sănătății a recepționat un lot de 100.620 de doze de vaccin Pfizer – BioNTech/Comirnaty donat de către Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin intermediul Platformei COVAX. Dozele de vaccin sunt păstrate în Depozitul Național de Vaccinuri din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) și urmează să fie distribuite proporțional în toate centrele de vaccinare din țară.

„Este o donație foarte importantă pentru țară, mai ales în contextul noului val de COVID-19. Mulțumim poporului american pentru acest suport și gestul de solidaritate exprimat prin aceasta donație. Îndemnăm cetățenii RM să se vaccineze, acesta fiindcă cel mai sigur scut de protecție împotriva cazurilor grave și extrem de grave de COVID și evitarea spitalizării”, a menționat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.

Mecanismul COVAX este condus de Alianța pentru Vaccinuri (GAVI), Coaliția pentru inovații în domeniul pregătirii pentru epidemii (CEPI) și OMS. COVAX este singura inițiativă globală care lucrează cu guvernele și producătorii pentru a se asigura că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt disponibile în întreaga lume, atât țărilor cu venituri mai mari, cât și celor cu venituri mai mici.

„În parteneriat cu COVAX, noi am livrat cetățenilor din Republica Moldova 100.620 de doze de vaccin Pfizer împotriva COVID-19. Statele Unite ale Americii sunt devotate parteneriatului cu Moldova și contribuie la stoparea pandemiei în întreaga lume” a spus însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Chișinău, Laura Hruby.

Menționăm că, anterior, Guvernul SUA a donat Republicii Moldova 302.400 de doze de vaccin Johnson & Johnson (Janssen) prin intermediul Platformei COVAX.

În total, țara noastră a recepționat 2.823.060 de doze de vaccin împotriva COVID-19, dintre care 917.010 doze prin intermediul Mecanismului COVAX.