Specialiștii ANSP lucrează la elaborarea Ghidului practic “Prevenirea și managementul accidentelor chimice în condiții casnice”
Membrii grupului de lucru pentru elaborarea Ghidului practic “Prevenirea și managementul accidentelor chimice în condiții casnice” s-au întrunit în ședință pentru prezentarea și consultarea proiectului acestuia. Ședința s-a desfășurat în temeiul Dispoziţiei Agenției Naționale pentru Sănătatea Publică (ANSP) nr. 215-d din 24.12.2021 cu participarea specialiștilor din cadrul Direcției Protecția Sănătății Publice, Direcției Promovarea Sănătății și Laboratorului științific pericole chimice și toxicologie.
Derularea reuniunii de lucru a avut drept scop evidențierea argumentelor și principiilor care justifică necesitatea elaborării acestui ghid, identificarea scopului și publicului destinat. Totodată, membrii grupului de lucru au abordat aspectele privind structura, conținutul și capitolele acestui ghid, care urmează a fi divizate în module specifice.
Menționăm că ghidul va fi destinat specialiștilor din sănătate publică, inclusiv celor din siguranță chimică și toxicologie, specialiștilor în prevenirea și managementul expunerii la pericolele chimice, mass-mediei, persoanelor care sunt permanent în contact cu copiii: cadre didactice, personal din creșe, asistente pentru copii, asistenți sociali care lucrează cu copiii, părinții și populației. Informația care va fi inclusă în prezentul proiect de document va servi drept suport pentru asigurarea un mediu sigur pentru copii și populație în condițiile casnice.
În cadrul ședinței de lucru, participanții au venit cu propuneri și recomandări privind conținutul ghidului și au atras atenția asupra datelor și informațiilor indispensabile pentru a fi incluse. De asemenea, a fost determinată structura planificată a Ghidului practic “Prevenirea și managementul accidentelor chimice în condiții casnice”.
Serviciul de informare și comunicare cu mass-media 022 574-642
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.