Specialiștii CSP teritoriale continuă verificarea respectării măsurilor de prevenire și control privind infecția COVID-19

Specialiștii CSP teritoriale continuă verificarea respectării măsurilor de prevenire și control privind infecția COVID-19

Specialiștii abilitați cu drept de control în sănătate din cadrul Centrelor de Sănătate Publică teritoriale continuă să verifice implementarea corespunzătoare a măsurilor de prevenire și control privind infecția COVID-19 de către persoanele fizice și juridice.

În perioada 15-28 ianuarie 2022, au fost efectuate 306 controale în adresa persoanelor fizice și juridice pasibile controlului de stat în domeniul sănătății publice. Au fost supuse verificărilor mai multe obiective, inclusiv frizerii, farmacii, instituții medicale, de comerț, de producere, instituții de educației și obiective care desfășoară alte activități. În rezultat, au fost stabilite neconformități la 68 dintre acestea, fiind emise 40 de prescripții sanitare și întocmite 39 Procese-verbale cu privire la contravenție.

Cele mai frecvente abateri au fost: lipsa sau portul incorect al măștilor de protecție de către personal și vizitatori; lucrătorii nu sunt asigurați cu echipament de protecție individuală; lipsa registrului de monitorizare a stării de sănătate a angajaților; nu este completat registru de monitorizare a stării de sănătate a angajaților; lipsa registrelor de igienizare a spațiilor sau necompletarea regulată al acestora; lipsa substanțelor biodistructive.

De asemenea, în perioada de referință specialiștii ANSP au efectuat controale comune cu colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne la 28 de obiective de comercializare a produselor alimentare și nealimentare și au informat populația despre necesitatea respectării cu strictețe a măsurilor impuse de către autorități prin Hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.