Activitățile de bază desfășurate în domeniul controlului de stat în sănătate publică pentru trimestrul IV al anului 2021
Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) abilitați cu drept de control în sănătate publică au realizat, în total, 3384 de controale, pe parcursul trimestrului IV al anului 2021.
Din numărul total de controale efectuate, 1207 au fost realizate în mod planificat, dintre care 813 în adresa persoanelor fizice şi juridice ce practică activitate de întreprinzător și 394 în cazul obiectivelor și instituțiilor publice cu scopul verificării respectării legislației sanitare în vigoare.
Totodată, 2177 de controale au fost efectuate în mod inopinat, inclusiv:
- 1420 (65,2%) din ele cu scopul eliberării actelor permisive;
- 63 (2,9%) cu scopul examinării diverselor petiții și sesizări parvenite în adresa ANSP;
- 694 (31,9%) de controale au fost efectuate în scopul verificării implementării și respectării măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19 în conformitate cu prevederile Hotărârilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.
În cadrul controalelor efectuate au fost depistate neconformități in activitatea unor agenți, cum ar fi:
- lucrătorii entității controlate nu au susținut examenul medical periodic pentru anul curent (în 43% cazuri);
- lipsa listelor nominale a persoanelor care activează în condiții de expunere la factorii profesionali de risc, coordonate cu Centrele de Sănătate Publică teritoriale (în 11% cazuri);
- lucrătorii entității controlate nu au susținut instruirea igienică (în 31,7 % cazuri);
- nu au fost prezentate rezultatele investigațiilor de laborator a factorilor de risc la locul de muncă (în 25 % cazuri);
- nu sunt dotate vestiarele cu mobilier suficient (dulapuri, scaune, etc.), care să permită fiecărui lucrător să-şi încuie vestimentaţia şi accesoriile personale în timpul programului de lucru ( în 10,8% cazuri);
- necesitatea reparației curentă a încăperilor, reparației sistemului de ventilare, igienizării teritoriului adiacent ( în 10% cazuri);
- lipsa autorizației sanitare de funcționare, prevăzută conform prevederilor legale ( în 6,7% cazuri);
- lipsa contractului încheiat cu spălătorie specializată, pentru spălarea și detoxicarea echipamentului de protecție ( în 5,4% cazuri);
- nu a fost prezentat Programul autocontrolului indicilor microbiologici ai aerului și de pe obiectele mediului înconjurător (în 4 % cazuri);
- nu au fost prezentate planurile proprii de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală, coordonate cu Centrele de Sănătate Publică teritoriale (în 4% cazuri);
- lipsa contractului de evacuare a deșeurilor menajere, nu este amenajată platformă pavată pentru amplasarea tomberoanelor, și/sau tomberoane, pentru colectarea separată a deşeurilor menajere şi tehnice (în 4 % cazuri);
- lipsa la intrare în cel mai vizibil loc, semnului unic de interzicere a fumatului în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare;
- comercializarea produselor farmaceutice /parafarmaceutice cu instrucțiuni de utilizare netraduse în limba de stat;
- practicarea activității farmaceutice de specialist fără studii farmaceutice.
De asemenea, în cadrul controalelor inopinate la instituțiile și obiectivele pasibile controlului de stat în domeniul sănătății publice au fost constatate și încălcări ce țin de respectarea măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19 ( în 12,7% cazuri), cum ar fi:
- lipsa sau portul incorect al măștilor de protecție de către personal și vizitatori;
- angajații nu sunt asigurați cu echipament de protecție individuală;
- lipsa registrului de monitorizare a stării de sănătate a angajaților;
- nu este completat registru de monitorizare a stării de sănătate a angajaților;
- lipsa registrelor de igienizare a spațiilor sau necompletarea regulată al acestora;
- lipsa substanțelor biodistructive sau avizelor sanitare pentru cele existente.
În rezultatul controalelor efectuate, de către subdiviziunile ANSP au fost întocmite și expediate în adresa factorilor de decizie 628 prescripții sanitare, au fost întocmite 330 procese-verbale de contravenție administrativă, emise 163 planuri de remediere cu indicarea măsurilor și termenului realizării acestora în vederea conformării contravenientului cu cerințele legislației, au fost perfectate 167 decizii de aplicate amenzii în sumă de 332100 lei și emise 9 Hotărâri de suspendare/interzicere.
Concomitent, în perioada de referință au fost realizate un șir de activități de informare și sensibilizare a persoanelor juridice și fizice, ce țin de respectarea legislației în domeniul sănătății publice. În acest sens, au fost desfășurate peste 796 de activități de sensibilizare a agenților economici și populației în întregime prin desfășurarea diverselor seminare, mese rotunde, convorbiri, publicații în presă, emisiuni TV, Radio, postări pe paginile organului de control (CSP teritoriale) din rețelele de socializare etc. În același timp, per ansamblu pe țară, au fost elaborate și expediate autorităților publice locale și altor factori de decizie 47 note informative în care au fost elucidate problemele existente în domeniul sănătății publice și propuneri concrete de ameliorare a situației.
Serviciul informare şi comunicare cu mass-media 022 574-642
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.