Evoluția situației epidemiologice prin infecția COVID-19

Agenția Națională pentru Sănătate Publicăcontinuă supravegherea epidemiologică a infecției COVID-19 și monitorizarea circulației virusului SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național. Astfel, în săptămâna 33/2024 (12.08.2024-18.08.2024), au fost înregistrate 2213 de cazuri de COVID-19 (dintre care 303 de cazuri în regiunea transnistreană), fiind cu 60,2% cazuri mai multe comparativ cu săptămâna anterioară acesteia. Numărul de cazuri de COVID-19 în rândul copiilor cu vârsta de 0-14 ani a fost de 416, fiind cu 63,1% cazuri mai multe comparativ cu săptămâna anterioară acesteia. În această perioadă au fost înregistrate 3 cazuri de deces, situație similară cu săptămâna precedentă. Numărul total de investigații PCR și TDR efectuate a fost de 10707 teste, cu 34,1% mai multe comparativ cu săptămâna anterioară. Pozitivitatea probelor în ultima săptămână a crescut de la 17,3% la 20,7%.

Având în vedere sezonul estival, relaxarea măsurilor de protecție și creșterea mobilității populației, Agenția Națională pentru Sănătate Publică recomandă tuturor cetățenilor să respecte principalele măsuri de protecție pentru a asigura sănătatea și siguranța publică.

Măsuri recomandate:

  • Păstrarea distanței sociale: Menținerea unei distanțe sigure față de alte persoane pentru a reduce riscul de transmitere a virusului.
  • Evitarea locurilor aglomerate: Limitarea participării la evenimente sau vizitării spațiilor cu mulți oameni pentru a minimiza expunerea.
  • Igiena mâinilor: Spălarea frecventă și corectă a mâinilor cu apă și săpun sau utilizarea soluțiilor dezinfectante.
  • Igiena respiratorie: Acoperirea gurii și nasului cu cotul sau cu un șervețel în timpul tusei sau strănutului, urmată de eliminarea imediată a șervețelului și igienizarea mâinilor.
  • Respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă: Aerisirea regulată a spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale.
  • Vaccinarea: Încurajăm cetățenii să se vaccineze împotriva COVID-19, inclusiv să primească dozele de rapel recomandate, pentru a obține o protecție maximă împotriva formelor severe ale bolii.
  • Monitorizarea stării de sănătate: Fiecare cetățean ar trebui să fie atent la simptomele noi și să consulte un medic în cazul apariției acestora, chiar dacă sunt ușoare.
  • Călătoriile: Recomandăm evitarea călătoriilor internaționale sau în zone cu rate ridicate de infectare, dacă acestea nu sunt absolut necesare.
  • Informarea din surse oficiale: Încurajăm cetățenii să se informeze constant din surse oficiale despre evoluția infecției și măsurile actualizate de protecție, pentru a putea reacționa prompt și corect la eventualele schimbări.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică îndeamnă cetățenii să acționeze responsabil pentru a proteja atât propria sănătate, cât și a celor din jur.

Reiterăm că vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces.

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.