7 aprilie – Ziua mondială a sănătății: ”Planeta noastră, sănătatea noastră”
La 7 aprilie marcăm Ziua mondială a sănătății, zi care coincide cu aniversarea fondării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în anul 1948. În fiecare an, această zi atrage atenția asupra unui subiect specific de sănătate care îi preocupă pe oamenii din întreaga lume.
În anul 2022, tematica Zilei mondiale a sănătății este ”Planeta noastră, sănătatea noastră”. Eforturile sunt centrate pe conexiunea dintre sănătatea umană și cea a mediului, urmând conceptul „O singură sănătate”, scopul fiind atragerea atenției societății asupra acțiunilor necesare pentru a menține omenirea și Planeta într-o stare bună a sănătății, dar și promovarea creării unor comunități prospere. În acest context, la nivel global se vor promova mesaje și activități care vor sublinia modul în care alegerile individuale și comportamentele sociale influențează mediul înconjurător.
OMS estimează că anual, peste 13 milioane de decese la nivel global sunt provocate de calitatea mediului de viață și înconjurător, care pot fi evitate. Astfel, conform datelor publicate în această săptămână de către OMS, circa 99% din oameni respiră aer nesănătos, rezultat din arderea combustibililor fosili. Per general, poluarea aerului ucide circa 7 milioane de oameni anual la nivel global sau 13 în fiecare minut prin apariția cancerului pulmonar, a bolilor de inimă și a accidentelor vasculare cerebrale.
Transportul produce aproximativ 20% din emisiile globale de carbon, iar sistemele de producere, ambalare și distribuire a alimentelor generează o treime din emisiile de gaze cu efect de seră.
Tutunul ucide peste 8 milioane de oameni în fiecare an și creează o dependență sporită. Acesta este un factor de risc major pentru cancer, boli de inimă și afecțiuni pulmonare. La nivel mondial, peste 600 milioane de copaci sunt defrișați pentru a produce 6 trilioane de țigări în fiecare an, poluând aerul pe care îl respirăm.
În Republica Moldova se estimează că 15% din decese sunt cauzate de consumul produselor din tutun (peste 6000 persoane anual) și 11% din cauza aerului poluat (circa 4500 persoane anual), fapt ce ne impune să adoptăm măsuri ferme pentru reducerea impactului acestor factori.
Fiecare dintre noi poate contribui la sănătatea Planetei și a societății în ansamblu prin:
– Distribuirea mesajului „Planeta noastră – sănătatea noastră”;
– Mersul pe jos sau cu bicicleta, la serviciu, cel puțin o dată pe săptămână, optarea pentru transportul public;
– Trecerea la un furnizor de energie regenerabilă, evitarea încălzirii locuințelor peste 21,5 C°, stingerea oportună a luminii;
– Cumpărarea alimentelor proaspete de la producătorii locali și reducerea consumului de alimente și băuturi procesate;
– Abandonarea consumului produselor din tutun;
– Evitarea utilizării produselor din plastic, folosirea pungilor reciclabile;
– Salubrizarea localităților, protecția resurselor de apă, plantarea arborilor, etc.
Pandemia COVID-19 a evidențiat inechitățile din lumea modernă și punctele slabe ale societății. Acum, mai mult ca niciodată, este necesară construirea unor comunități durabile, angajate să obțină echitate în domeniul sănătății, fără a încălca normele ecologice – acum și pentru generațiile viitoare.
Fă un pas acum – protejează aerul, apa și alimentele. Planeta noastră, sănătatea noastră.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.