15 martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor
Ziua mondială a drepturilor consumatorilor este marcată, anual, la 15 martie pentru a sensibiliza opinia publică despre importanța cunoașterii drepturilor oamenilor în calitatea lor de consumatori, fiind și un bun prilej pentru mobilizare în vederea protejării acestora.
La 15 martie 1962, J.F. Kennedy, preşedintele Statelor Unite ale Americii, rostea către Congresul American un mesaj în care susţinea, pentru prima dată, existenţa a patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat şi dreptul de a alege produse şi servicii. Astfel, această dată reprezintă momentul istoric al naşterii mişcării mondiale a consumatorilor.
Drepturile fundamentale ale consumatorilor sunt:
- Protecția drepturilor sale de către stat;
- Protecție împotriva riscului de a achiziționa un produs, un serviciu care ar putea să-i afecteze viața, sănătatea, ereditatea sau securitatea;
- Restituirea contravalorii produsului, repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul necorespunzător;
- Informații complete, corecte și precise privind produsele achiziționate;
- Adresare către autoritățile publice și reprezentarea în cadrul acestora a intereselor sale, etc.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), potrivit Legii 105 din 13-03.2003 privind protecția consumatorilor, este autoritatea abilitată cu funcție de protecția consumatorilor ,,în domeniul produselor medicamentoase, farmaceutice și parafarmaceutice, al serviciilor prestate de instituțiile farmaceutice și medicale, precum și al altor produse și servicii, puse la dispoziția consumatorului de întreprinderile și instituțiile farmaceutice și medicale.”
Cu privire la examinarea reclamațiilor/sesizărilor, revendicarea drepturilor consumatorilor și asigurarea recuperării de către consumatori a prejudiciilor cauzate, pe parcursul anului 2021, de către inspectorii ANSP din Secția protecția consumatorului, au fost înregistrate și examinate 50 de reclamații, inclusiv de la consumatori, sau remise de către alte autorități. Subiectele petițiilor se referă la prestarea serviciilor neconforme, sau achiziționarea de produse neconforme. Din numărul total de petiții examinate, 17 au fost soluționate de către agenții economici pe cale amiabilă. În cadrul examinării reclamațiilor parvenite de la consumatori și în urma controalelor inopinate, agenții economici au restituit la 11 consumatori contravaloarea produselor/serviciilor neconforme.
Pentru anul 2022 planul de acțiuni al ANSP în domeniul protecției consumatorilor este orientat spre: scăderea riscului de apariție a produselor și serviciilor periculoase pe piață; creșterea capacității decizionale a consumatorului prin educarea și informarea acestuia; informarea mediului de afaceri privind cerințele aplicabile, regulile de comerț și de plasare pe piață a produselor și serviciilor și apărarea drepturilor fundamentale și intereselor economice ale consumatorului.
ANSP informează că orice consumator poate înainta o reclamație în domeniul produselor medicamentoase, farmaceutice și parafarmaceutice, al serviciilor prestate de instituțiile farmaceutice și medicale, precum și al altor produse și servicii, puse la dispoziția consumatorului de întreprinderile și instituțiile farmaceutice și medicale care trebuie să conțină datele (nume, prenume, e-mail, telefon, adresa) precum și datele de identificare ale comerciantului (denumirea agentului economic și IDNO, data achiziționării produsului/prestării serviciului). Obligatoriu se vor atașa la reclamație documente probatorii (factura, bon fiscal, chitanța, contract, certificat de garanție etc.).
Reclamațiile pot fi depuse online accesând link-ul următor: https://ansp.md/depune-petitie/
Telefonul consumatorului: 022-574-542
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.