USAID și OMS au donat Agenției Naționale pentru Sănătate Publică echipament performant de laborator în identificarea rapidă a microorganismelor ca parte a managementului cazurilor severe de COVID-19 asociate cu suprainfecții bacteriene
Laboratorul microbiologic din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică a fost dotat cu un sistem care folosește tehnologia de mass spectrometrie MALDI-TOF, ce permite caracterizarea și diferențierea rapidă a varietăților de microorganisme și corectarea tratamentului cazurilor severe de COVID-19 asociate cu suprainfecțiile bacteriene. Echipamentul ultraperformant de laborator a fost donat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), parte a asistenței umanitare în domeniul sănătății ca răspuns la pandemia COVID-19. Valoarea acestuia se cifrează la 299.000 USD.
Fiind o componentă esențială la răspunsul la pandemia COVID-19 și detectarea virusului SARS-CoV-2, laboratorul are funcția de a determina și alte virusuri și bacterii în cazurile severe de COVID-19. Suprainfectiile bacteriene în cazurile de COVID-19 tratate în condiții de ambulator, precum și a celor severe internate în spitale, inclusiv în unitățile de terapie intensivă, pot fi cazuri complicate asociate cu diferite microorganisme, inclusiv bacterii. Astfel, rolul crucial al aparatului MALDI-TOF este de a identifica rapid bacteriile și tipul tulpinilor, fapt ce va determina, în funcție de rezultat, tratamentul bazat pe dovezi a cazului de COVID-19, și va detecta profilul de rezistență la antibiotice, ducând la rezolvarea cu succes a cazurilor severe de COVID-19, supraviețuirea pacienților și reducerea mortalității cauzate de COVID-19.
Spectrometria de masă este o tehnică analitică modernă, indispensabilă pentru cercetări avansate în diverse domenii, precum chimie, biochimie, farmaceutică şi medicină. Această metodă revoluționară permite caracterizarea foarte rapidă a bacteriilor ca gen, specie, tulpină, analiza de structurii genomului bacterian; detectarea proteinelor recombinante şi detectarea markerilor de virulenţă.
Prezentă la evenimentul de donare, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco a declarat: „Spectrometria de masă ne va permite să identificăm, în mod rapid, sensibilitatea bacteriilor la antimicrobiene, și să corectăm tratamentul cazurilor grave de COVID-19 asociate cu suprainfecțiile bacteriene și respectiv să salvăm viețile pacienților. Pe această cale, țin să le mulțumesc încă o dată partenerilor de încredere a țării noastre, USAID și OMS, care sunt alături de cetățeni de la începutul pandemiei COVID-19”.
În același timp, Scott Hocklander, directorul Misiunii USAID Moldova a spus: „Ca parte a angajamentului nostru continuu față de poporul Moldovei, USAID a contribuit cu aproape 7 milioane de dolari, prin Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF, pentru a sprijini răspunsul la COVID-19. Astăzi, cu suportul nostru, Moldova și-a extins capacitatea de a detecta nu numai rapid și precis cazurile de COVID-19 și posibilele variante, dar și capacitatea de diagnostic corect al altor infecții bacteriene și virale. Până astăzi, aceste capacități nu existau în serviciul public de diagnosticare. Deși aceste investiții au îmbunătățit răspunsul și tratamentul cazurilor de COVID-19, cea mai eficientă și mai rentabilă măsură este vaccinarea. Nu există niciun glonț de argint pentru a pune capăt pandemiei, dar avem exemple clare din întreaga lume că cel mai bun mod de a ne proteja pe noi înșine și pe cei dragi este vaccinarea.”
Dr Stela Gheorghiță, coordonator programe de urgențe în sănătate publică de la Biroul OMS în Republica Moldova a subliniat: „Datorită tehnologiei de mass-spectrometrie MALDI-TOF, timpul din momentul recoltării probei biologice, până la raportarea rezultatelor, va fi redus substanțial. Acest lucru va permite inițierea terapiei corespunzătoare în termeni cât mai rapizi pentru pacienții cu cazuri severe de COVID-19, ducând la îmbunătățirea managementului cazului de COVID-19, reducerea mortalității, duratei spitalizării pacienţilor cu infecțiile asociate asistenței spitalicești şi a costurilor îngrijirii medicale. Grație suportului USAID, Republica Moldova va putea să lupte mai eficient cu pandemia COVID-19 și suprainfecțiile bacteriene.”
Acțiunile comune în Republica Moldova dintre OMS și USAID sunt focusate pe cinci componente importante: 1) capacități de laborator; 2) supraveghere și răspuns rapid; 3) managementul clinic și consolidarea sistemului de sănătate; 4) prevenirea și controlul infecțiilor; 5) comunicarea în situații de risc. Datorită suportului oferit de USAID și OMS în combaterea pandemiei, între 2020-2021, la procurarea consumabilelor și reagenților, frigiderelor, distilatoarelor și autoclavelor pentru cele 10 laboratoare din rețeaua națională și laboratorul de referință din cadrul ANSP, a fost acordat un ajutor de peste 600.000 USD. Datorită sprijinului USAID, OMS și a altor parteneri, numărul de teste COVID-19 efectuate zilnic a crescut cu peste 60%, iar capacitățile de testare la SARS-CoV-2 au fost extinse în cinci laboratoare raionale, inclusiv Soroca.
Totodată, OMS a instruit specialiștii și tehnicienii de laborator în detectarea noilor variante SARS-CoV-2, metodologia investigărilor de laborator, testarea rapidă la antigen SARS-CoV-2, utilizarea tehnicilor de biologie moleculară (RT-PCR) la COVID-19.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.