Săptămâna Europeană a Sănătății Publice
Săptămâna Europeană a Sănătății Publice (SESP) este o inițiativă lansată pentru prima dată în anul 2019 de Asociația Europeană pentru Sănătate Publică cu scopul de a crește gradul de conștientizare cu privire la sănătatea publică și promovarea colaborării între comunitatea de sănătate publică din Europa.
În fiecare an, Biroul Regional al Organizației Mondiale a Sănătății susține Asociația Europeană pentru Sănătate Publică prin promovarea subiectelor/tematicelor principale, furnizarea de mesaje cheie și organizarea evenimentelor conexe.
În anul curent, tema campaniei Săptămânii Europene a Sănătății Publice (SESP) este „Sănătate pe tot parcursul vieții” și abordează diferite aspecte ce ne afectează de-a lungul vieții. Astfel, fiecare zi a săptămânii abordează câte un subiect separat, după cum urmează:
Luni, 16 mai – Un tânăr sănătos și alfabetizat în sănătate
Să ai o societate de tineri sănătoși și alfabetizați în sănătate este o prioritate și o provocare pentru statele lumii, iar regiunea europeană nu este o excepție. Tinerii nu sunt doar liderii de mâine, ci și liderii de astăzi. De asta este esențial ca ei să fie implicați și ascultați în mod activ.
Tinerii trebuie să fie implicați în mod semnificativ nu numai în deciziile care le vor afecta viitorul, ci și recunoscuți pentru cunoștințele și leadership-ul pe care le aduc pentru luarea deciziilor azi.
Rețeaua de Școli care promovează sănătatea (42 de școli în Republica Moldova), inițiativă europeană implementată și în Republica Moldova este o oportunitate de a crește tineri sănătoși și alfabetizați în domeniul sănătății.
Marți, 17 mai – Vaccinarea este o strategie cheie de prevenire a bolilor
Pandemia a arătat vizibil că există o mare diferență în ceea ce privește echitatea vaccinării în întreaga lume și în regiunea europeană. Încrederea în autorități, nivelul de cunoștințe a populației și implicarea lucrătorilor din domeniul sănătății contribuie decisiv la procesul de adoptare a deciziei referitoare la vaccinare.
Educația în domeniul sănătății, inclusiv accesul la informațiile bazate pe dovezi este esențială pentru atingerea și susținerea unei cereri ridicate și acceptarea de către populație a vaccinării. Studiile OMS/Europa „Perspective comportamentale” legate de adoptarea vaccinării împotriva COVID-19 au demonstrat o dependență între nivelul de cunoștințe în domeniul sănătății și intenția de vaccinare.
Miercuri, 18 mai – Schimbările climatice ne afectează sănătatea
Schimbările climatice reprezintă o criză de sănătate publică care necesită eforturi coordonate urgente de a evita riscurile pentru viață și sănătate, cum ar fi: condițiile de trai, accesul la resursele de apă și alimente sigure, temperaturi extrem de scăzute sau ridicate, răspândirea vectorilor și a agenților patogeni ai bolilor infecțioase etc.
Schimbările climatice ne afectează pe toți, dar vulnerabilitatea depinde de nivelul de expunere a oamenilor, de particularitățile personale, cum ar fi: vârsta, educația, venitul, starea de sănătate și de accesul acestora la serviciile de sănătate. Cei mai vulnerabili sunt persoanele adulte cu vârsta de 65+ și cu boli cronice, copiii, populația din orașele mari, muncitorii care activează în aer liber, persoanele fără adăpost etc.
Joi, 19 mai – Nu există sănătate fără sănătate mintală
Sănătatea mintală este la fel de importantă ca și cea fizică, ele se pot influența reciproc. Deoarece include bunăstarea psihologică, socială și emoțională, sănătatea mintală poate fi influențată de o varietate de factori: probleme sociale, conflicte interpersonale, stres la locul de muncă, boli, durere, pierderi și multe altele.
Până la 50% din afecțiunile de sănătate mintală apar până la vârsta de 14 ani. Copilăria este o perioadă de oportunități importante pentru prevenirea afecțiunilor de sănătate mintală prin educația corectă în familie, la grădiniță, comunitate, societate.
Vineri, 20 mai – Crearea unor sisteme de sănătate durabile
Lucrătorii din domeniul sănătății sunt pilonii sistemelor de sănătate reziliente și durabile. Promovarea sănătății, motivarea specialiștilor din domeniul sănătății și mobilizarea comunităților joacă un rol important în construirea unor sisteme de sănătate mai puternice și mai rezistente la provocările actuale atât din punct de vedere al pregătirii personalului, al calității serviciilor medicale prestate, cât și al infrastructurii instituțiilor medicale.
Investițiile în forța de muncă din sănătate, sporirea nivelului de pregătire pentru situații de urgență, îmbunătățirea acoperirii serviciilor de sănătate – consolidează rezistența la factorii de stres și securitatea în sănătate a societății.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.