Recomandările specialiștilor în scopul reducerii riscurilor pentru sănătate pe timp de caniculă

Recomandările specialiștilor în scopul reducerii riscurilor pentru sănătate pe timp de caniculă

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis noi avertizări (cod galben) de caniculă și disconfort termic ridicat, valabile pentru perioada 01-06 iulie a.c., când temperaturile maxime vor oscila între 33oC-360C. Vremea caniculară poate afecta starea de sănătate, cauzând stări de stres, astenie fizică şi nervoasă, migrene, moleşeală, insomnii, surmenaj fizic şi intelectual, leşin, deshidratare, oboseală generală, arsuri, erupţii şi incidenţă sporită a infecţiilor intestinale, acutizarea multor boli netransmisibile, etc.

Cele mai vulnerabile, la vremea caniculară, sunt persoanele în etate, bolnavii cu boli cronice, nou-născuții și copiii, femeile gravide, locuitorii din zonele urbane, muncitorii agricoli și cei din construcții.

Efectele acute şi cronice asupra sănătăţii ale radiaţiei solare directe sunt:

  • arsuri locale ale pielii, mai întâi pe umeri şi nas, urmate de febră, ameţeli, frisoane, dureri de cap, bătăi frecvente de inimă, greaţă, vomă şi, în cazuri grave, — pierderea cunoştinţei. Cei mai sensibili la razele solare sunt copiii, persoanele în etate, precum şi persoanele care suferă de boli cardiovasculare, în special cei cu hipertensiune. Bebeluşii până la un an categoric nu trebuie să fie supuşi razelor solare directe.
  • creşterea excesivă a transpiraţiei, care are rol de regulator termic şi împiedică astfel supraîncălzirea corpului. Odată cu apa, organismul mai pierde şi săruri minerale şi vitamine (mai ales cele hidrosolubile), declanșând astenie fizică, perturbări ale proceselor metabolice sau o acutizare a bolilor cronice.
  • generarea de crampe, şoc hipertermic, stări de epuizare. Crampele de căldură apar la nivelul abdomenului, braţelor, membrelor inferioare, mai ales în caz de transpiraţie abundentă. Dacă aceste crampe durează mai mult de o ora este necesară asistența medicală. Efectele nefavorabile ale caniculei, în mare parte, pot fi prevenite, ținând cont de următoarele recomandări:
  • Evitați expunerea îndelungată la razele directe ale soarelui:
  • evitați să ieșiți din casă între orele 11.00 – 17.00;
  • utilizați mijloace de protecţie: pălării, haine lungi, umbrele, ochelari de soare, cremă cu factor de protecţie;
  • evitați eforturile fizice intense în perioada zilei în care temperatura atinge valorile maxime;
  • mențineți igiena corpului: faceți duș/baie zilnic.
  • Hidratați-vă sistematic și adoptați un regim alimentar sănătos:
  • consumați zilnic 2-3 litri de lichide (apă potabilă, apă minerală sau plată îmbuteliată, ceaiuri) la temperatura aerului;
  • evitați consumul de cafea, băuturilor alcoolice, inclusiv a berii, a băuturilor fierbinți;
  • consumați zilnic fructe și legume în stare crudă, ca fiind o sursă importantă de vitamine şi substanţe minerale importante organismului în timpul caniculei, de asemenea, dispare senzaţia de sete continuă, datorita efectului treptat de eliberare a apei din produsele vegetale;
  • asigurați o alimentație cu conținut caloric redus (lactate, fructe, legume) săracă în grăsimi, evitați consumul de alimente cu conținut sporit de grăsimi, sare, zahăr, a bucatelor prăjite sau afumate, alimentelor procesate, fast-food;
  • plimbările în aer liber şi practicarea activităţilor fizice se recomandă doar în orele dimineții până la orele 11.00 sau seara după orele 17.00.
  • Aerisiți și igienizați sistematic locuința:
  • închideți ferestrele expuse la soare în orele de caniculă, acoperiți ferestrele cu jaluzelele și/sau draperii;
  • reglați climatizorul, astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura de afară;
  • igienizați zilnic locuința și aerisiți încăperile frecvent;
  • deconectați sau reduceți intensitatea luminii artificiale şi deconectaţi de la reţea aparatele electrocasnice de care nu aveți strictă nevoie. 
  • Protejați copiii, vârstnicii și persoanele cu boli cronice de efectele caniculei: pe timpul caniculei copii sunt cei mai vulnerabili din cauza, că temperatura lor crește de 2-3 ori mai repede decât la adulți:
  • dați-i copilului să consume cât mai des lichide proaspete, chiar dacă acesta nu le cere, excludeți băuturile dulci carbogazoase;
  • evitați să lăsați copilul până la 5 ani fără supraveghere, chiar pentru perioade scurte de timp,
  • în niciun caz nu lăsați copiii sub 5 ani în automobile parcate, evitați deplasarea pe distanțe lungi, în vehicule fără posibilități de climatizare;
  • asigurați-vă cu rezervă de apă în cantități suficiente, în cazul unei deplasări;
  • evitați plimbările cu copilul sub 1 an în orele caniculare;
  • evitați scăldatul copilului în apă rece;
  • mâncarea copilului trebuie să fie proaspăt preparată, să include fructe și legume.

Aveți grijă ca vecinii, prietenii — persoane în etate cu dificultăți de deplasare, persoanele cu dezabilități să fie asigurate cu cel puțin 2 litri de apă potabilă/zi, manifestând solidaritate și sesizând asistența socială, autoritățile publice locale. Persoanele în vârstă devin vulnerabile, din cauza metabolismului și procesului de termoreglare încetinit, inclusiv și acutizării bolilor cronice (hipertensiune, diabet, boli respiratorii, cardiace, etc.). Acestor persoane li se recomandă să urmeze tratamentul prescris de medic. Dacă starea generală se va agrava – veți apela de urgență după asistență medicală.

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.