Aspecte – cheie în elaborarea Planurilor de acțiune pentru prevenirea și controlul BNT, discutate în cadrul unui atelier de lucru

Aspecte – cheie în elaborarea Planurilor de acțiune pentru prevenirea și controlul BNT, discutate în cadrul unui atelier de lucru

La data de 20 decembrie curent, specialiștii din domeniul prevenirii și controlului bolilor netransmisibile și promovarea sănătății din subdiviziunile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au fost familiarizați cu aspectele – cheie în elaborarea Planurilor teritoriale pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 129/2023 cu privire la aprobarea Programului național de prevenire și control al bolilor netransmisibile prioritare în Republica Moldova pentru anii 2023-2027.

Astfel, în cadrul unui atelier de lucru online, au fost discutate diferite aspecte legate de identificarea acțiunilor principale în promovare a sănătății, supravegherea și controlul BNT la nivel teritorial, modalitățile de colaborare și implicare a actorilor principali la nivel local, precum și modalitățile de implicare a societății civile și a comunităților în realizarea acțiunilor planificate.

„Povara BNT provoacă presiuni atât asupra sistemului de sănătate, cât și asupra dezvoltării durabile a țării, iar accesul la servicii de sănătate publică de calitate și adoptarea modului de viață sănătos rămân o prioritate pentru populația Republicii Moldova. Serviciile de sănătate deseori sunt axate pe tratament și îngrijire și mai puțin pe prevenire și depistare precoce. În acest context, este absolut necesară consolidarea capacităților la diferite nivele pentru o mai bună supraveghere și control a BNT, alături de sisteme robuste de monitorizare și evaluare, care să asigure implementarea intervențiilor bazate pe dovezi.” – a menționat Ion Șalaru, director adjunct al ANSP.

În cadrul Atelierului, au fost prezentate principalele prevederi ale Programului național de prevenire și control al bolilor netransmisibile prioritare în Republica Moldova pentru anii 2023-2027 și sarcinilor care le revin instituțiilor de sănătate conform Odinului Ministerului Sănătății nr.1095 din 08.12.2023 pentru implementarea HG 129/2023. De asemenea, a fost prezentat proiectul Ghidului de elaborare a Planurilor teritoriale de acțiuni și structura recomandată a acestuia. S-au trasat pașii următori în desfășurarea procesului de elaborare și identificare a suportului necesar, inclusiv din partea Proiectului moldo – elvețian ”Viața sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” și s-a convenit că în primul trimestru al anului 2024 va fi organizat următorul atelier, inclusiv cu implicarea APL, privind definitivarea și aprobarea finală a planurilor de acțiuni teritoriale pentru prevenirea și controlul BNT

În Republica Moldova, nouă decese din zece (89%) sunt provocate, anual, de BNT: bolile cardiovasculare (inclusiv accidentele vasculare cerebrale, hipertensiunea), cancerul, bolile respiratorii cronice, diabetul, bolile digestive cronice, bolile mentale etc.

În același timp, practic 80% dintre BNT pot fi prevenite, fiind determinate de cinci factori de risc modificabili, precum: consumul de alcool, consumul de tutun, alimentația nesănătoasă, inactivitatea fizică și poluarea aerului.

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.