Conducerea ANSP a avut o întrevedere de lucru cu delegația CDC pentru Europa de Est și Asia Centrală
Conducerea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), reprezentată de către directorul instituției, Nicolae Jelamschi, împreună cu șefi de secții și de direcții, a avut o întrevedere de lucru cu membrii delegației Centrului Regional pentru prevenirea și controlul bolilor (CDC) pentru Europa de Est și Asia Centrală.
În timpul discuțiilor, au fost abordate subiecte ce țin de supravegherea bolilor transmisibile, procesul de imunizare a populației, capacitățile de răspuns la urgențe de sănătate publică, fortificarea domeniului diagnostic de laborator și oportunități de consolidare a capacităților în supravegherea altor infecții.
Echipa ANSP a prezentat experților activitățile realizate și cele în derulare, inclusiv datorită conlucrării cu CDC, la consolidarea capacităților de supraveghere a infecțiilor transmisibile, precum infecțiile respiratorii virale și gripa.
Delegația, condusă de către directorul regional pentru Europa de Est și Asia Centrală, Charles Vitek, a vizitat Laboratorul virusologic al ANSP cu toate compartimentele (virusologia clasică – izolarea virusurilor în culturi de celule; investigații prin tehnici de biologie moleculară; serologice – ELISA și secvențierea genomului). Experții au remarcat modalitatea de organizare a activității și structura acestuia, fiind apreciate performanțele obținute în implementarea noilor metode și tehnologii avansate, care asigură calitatea diagnosticului de laborator și eliberarea rezultatelor în termeni decretați.
Menționăm că Laboratorul virusologic este parte componentă a Rețelei Europene de laboratoare în diagnosticarea poliomielitei, gripei, rujeolei și rubeolei și este acreditat anual de specialiștii de profil a OMS, iar la 27 februarie 2023 a obținut acreditarea din partea Centrului Național de Acreditare MOLDAC în conformitate cu cerințele standardului internațional ISO 15189.
Reprezentanții CDC și-au exprimat disponibilitatea pentru continuarea colaborării și perspectiva acordării suportului în domeniile evidențiate în cadrul întâlnirii.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.