Agenția Națională pentru Sănătate Publică se alătură campaniei globale „IULIE FĂRĂ PLASTIC”
Tradițional, în a doua lună de vară are loc campania globală „IULIE FĂRĂ PLASTIC”. Campania, sub genericul ”Susțin Moldova, Refuz Plastic, sunt Europa” se desfășoară în perioada 1-31 iulie cu scopul de a promova bunele practici în lupta cu deșeurile din plastic și de a îndemna populația, instituțiile și întreprinderile să renunțe la diverse ambalaje și produse de plastic, pentru a reduce cantitatea acestor deșeuri care ajung la gropile de gunoi și poluează mediul. Agenția Națională pentru Sănătate Publică se alătură campaniei prin diseminarea materialelor la nivel național, în scopul creșterii gradului de informare a populației și conștientizarea necesității de adoptare a unui stil de viață fără deșeuri din plastic.
Din cele șapte miliarde de tone de deșeuri de plastic generate până acum la nivel global, mai puțin de 10% au fost reciclate. În Republica Moldova, rata medie de reciclare a plasticului, în ultimii trei ani, a fost de doar 7%.
Amploarea totală a impactului asupra sănătății umane este încă insuficient cercetată, dar există deja dovezi că substanțele chimice din materialele plastice sunt asociate cu tulburări endocrine, tulburări de dezvoltare, anomalii de reproducere și cancer, aceasta fiind un motiv suficient pentru a adopta o abordare preventivă a poluării cu plastic.
Sunt multe lucruri pe care le putem face pentru a reduce riscul poluării mediului cu plastic și a îmbunătăți modul în care se gestionează deșeurile din plastic în comunitatea noastră, inclusiv:
- Faceți cumpărături în mod durabil: când mergeți la cumpărături, alegeți alimente fără ambalaj din plastic și utilizați pungi reutilizabile pentru transportarea cumpărăturilor;
- Adoptați un stil de viață fără deșeuri din plastic: optația pentru produse durabile, prietenoase cu mediu – căni de cafea reutilizabile, sticle de apă, ambalaje alimentare, etc.
- Fiți un susținător al schimbării: cereți supermarketurilor, restaurantelor și furnizorilor locali să renunțe la ambalajele din plastic, să refuze tacâmurile din plastic, etc;
- Alegeți produse de îngrijire personală fără plastic: acestea sunt o sursă majoră de microplastice, care sunt spălate în oceane direct din băile noastre. Optați pentru produse de igienă și cosmetice fără plastic, etc.
Planeta noastră se sufocă de plastic. Este timpul să schimbăm modul în care producem, consumăm și aruncăm plasticul pe care îl folosim.
Vă îndemnăm să vă alăturați campaniei IULIE FĂRĂ PLASTIC și să susțineți acțiunile campaniei pentru a ne asigura, că această planetă unică și frumoasă rămâne a fi o casă confortabilă pentru umanitate și generațiile viitoare.
Susțin Moldova, refuz Plastic, sunt Europa!
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.