Situația epidemiologică prin rujeolă la nivel național
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) atenționează repetat populația că rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă care poate duce la complicații grave și îndeamnă părinții să își vaccineze copiii. În condițiile de acoperire vaccinală joasă, înregistrată la nivel național (sub 90% pentru vaccinarea ROR la vârsta de 1 an) și a reticenței la vaccin, care persistă mai mult între membrii unor confesiuni religioase, există riscul de răspândire a rujeolei și a altor maladii ce pot fi prevenite prin vaccinare.
Conform informațiilor actualizate, de la începutul anului curent, în țară, au fost înregistrate 117 cazuri confirmate de rujeolă, dintre care nouă de import (România, Azerbaidjan, Marea Britanie și Germania). Cele mai multe dintre acestea au fost raportate în mun. Chișinău – 55 de cazuri și raionul Sîngerei – 39 de cazuri. Alte teritorii afectate de rujeolă, de la începutul acestui an sunt: Fălești, Ștefan Vodă, Ungheni, Orhei – câte 1 caz, Drochia, Dondușeni, Râșcani – câte 2 cazuri, Ialoveni – 3 cazuri, Bălți – 4 cazuri. Cazurile au fost înregistrate la persoane care au vârste cuprinse între 0,5 luni și 55 de ani.
Cu referire la focarul de rujeolă înregistrat recent în raionul Sîngerei, menționăm că, până în prezent, au fost confirmate 39 de cazuri la copii nevaccinați din familii multiple, care au vârste cuprinse între 2 și 19 ani.
Un alt focar de rujeolă a fost înregistrat la șase copii dintr-o altă familie multiplă din raionul Strășeni, care nu au fost vaccinați împotriva rujeolei.
Reiterăm că tratament specific contra rujeolei nu există, dar boala poate fi prevenită prin VACCINARE.
Vaccinarea se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. În cazul în care, copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.