Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță concurs pentru ocuparea funcțiilor publice vacante:
- Șef Direcția resurse umane (fpc) -1 unitate
- Șef adjunct Direcția financiară ( fpc)-1 unitate
Condițiile de participare la concurs:
- Cetăţean al Republicii Moldova;
- Cunoaşterea limbii de stat;
- Capacitate deplină de exerciţiu;
- Nu a împlinit vârsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
- Studii necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
- Lipsa antecedentelor penale nestinse;
- Apt de muncă (din punct de vedere medical);
- Nu este privat de dreptul de a ocupa funcţii publice.
Abilităţi: Lucru cu informaţia, planificare, organizare, analiză şi sinteză, elaborarea documentelor, argumentare, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine, soluţionare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.
Atitudini/Comportamente: Responsabilitate, disciplină, respect faţă de oameni, receptivitate la idei noi, obiectivitate, loialitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.
Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:
- formularul de participare (conform modelului anexat la prezentul anunț);https://cancelaria.gov.md/sites/default/files/formular_de_participare_la_concurs.doc
- CV-ul (conform modelului Europass);
- copia buletinului de identitate;
- copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
- copia carnetului de muncă;
- certificat medical;
- cazierul judiciar.
Modalitatea de depunere a documentelor:
- Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora;
- Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau e-mail (cu condiţia că candidaţii , care au depus dosarul prin poştă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului, probei scrise, toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).
- Certificatul medical şi cazierul judiciar pot fi înlocuite cu declaraţii pe proprie răspundere (conform modelului anexat). În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Data limită pentru depunere a Dosarului de concurs – 21 august 2023, până orele 16.30
Adresa poştală: mun. Chişinău, str. A. Cosmescu 3, et.1, bir.3
Persoana de contact – Iovu Tatiana
e-mail: tatiana.iovu@ansp.gov.md
- Șef Direcția resurse umane (fpc) -1 unitate
Scopul general al funcției: Dirijarea cu activitatea serviciului resurse umane pentru asigurarea implementării eficiente a procedurilor de personal în vederea realizării obiectivelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
Atribuțiile de bază:
- Planificarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea și evaluarea activității subdiviziunii;
- Oferirea suportului informaţional şi metodologic şefilor de subdiviziuni la elaborarea fișelor postului/obligaţiunilor de funcţie a salariaţilor instituţiei;
- Planificarea, organizarea şi monitorizarea procedurilor de personal;
- Elaborarea procedurilor de personal cu privire la planificarea resurselor umane, recrutarea şi selectarea candidaţilor pentru funcţiile/posturile de muncă vacante, angajarea şi integrarea noilor angajaţi, remunerarea, stimularea, motivarea, promovarea în funcţie, dezvoltarea profesională, sancţionarea şi eliberarea personalului.
- Coordonarea implementării procedurilor de personal cu privire la planificare, recrutare, selectare și integrare profesională a funcționarilor publici
- Organizarea, coordonarea și monitorizarea concursurilor de selectare a candidaților pentru ocuparea funcțiilor vacante de conducător al instituțiilor medicale și sociale.
Cerințe specifice pentru participare la concurs
- Studii superioare în domeniu managementul resurselor umane, administrare publică sau drept.
- Experiență profesională în domeniu-5 ani, confirmată documentar.
- Cunoașterea calculatorului, Word, Excel, Power Point
- Cunoașterea unei limbi de circulație internațională (nivel B2)
Bibliografia:
- Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008;
- Legea privind Codul de conduită a funcționarului public nr. 25-XVI din 22.02.2008;
- Legea privind declararea averii și a intereselor personale nr.133 din 17 iunie 2016;
- Legea nr. 780-XV din 27.12.2001 privind actele legislative;
- Legea nr.133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
- Legea ocrotirii sănătății nr. 411-din 28.03.1995;
- Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice;
- Codul muncii nr. 154 din 28.03.2003;
- Hotărîrea Guvernului nr. 1090 din 18.12.2017 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică;
- Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 03.2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
- Șef adjunct Direcția financiară B30– 1 unitate
Scopul general al funcției: Participarea la elaborarea bugetului Agenției, analizarea, evaluarea, fundamentarea propunerilor de buget, întocmirea rapoartelor financiare și altor rapoarte conform legislației în domeniu și analizelor economice pe categorii de venituri și cheltuieli. Realizarea controlului asupra întocmirii documentelor financiare și legalității operațiunilor financiare.
Atribuțiile de bază:
- Participarea la elaborarea bugetului/ propunerilor de buget ale autorității și prezentarea propunerilor de modificare a alocațiilor, la necesitate;
- Asigurarea respectării politicii de contabilitate a autorității, prin realizarea controlului asupra întocmirii corecte și la timp a documentelor financiare și legalității operațiunilor financiare;
- Monitorizarea utilizării eficiente a mijloacelor financiare, cu respectarea limitelor bugetare aprobate, efectuarea analizei executării bugetului autorității;
- Elaborarea rapoartelor financiare, rapoartelor de performanță și efectuarea analizei acestora;
- Implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern în procesele de planificare și executare a bugetului, evidență contabilă și raportare.
Cerințe specifice pentru participare la concurs:
- Studii superioare în economie / finanțe/ evidență contabilă
- 5 ani de experiență profesională în economie, contabilitate
- Abilități de utilizare a calculatorului (Word, Excel, Power Point), utilizarea programului 1C (SIIECAP) a MF;
- Cunoașterea și utilizarea programului de planificare și raportare a Ministerului Finanțelor.
- Cunoașterea politicilor și procedurilor eficiente, precum și a practicilor pozitive naționale în domeniul de competență.
Bibliografia:
- Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158/2008.
- Legea privind Codul de conduită a funcționarului public nr. 25/2008.
- Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014.
- Legea contabilității nr. 113/2007.
- Legea privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr. 270/2018.
- Hotărârea Guvernului privind aprobarea Regulamentului-cadru de activitate a serviciilor financiare nr. 433/2015.
- Hotărârea Guvernului nr. 1090/2017 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
- Ordinul Ministerului Finanțelor cu privire la aprobarea Planului de conturi contabile în sistemului bugetar și a Normelor metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar nr. 216/2015.
- Ordinul Ministerului Finanțelor privind clasificația bugetară nr. 208/2015.
- Ordinul Ministerului Finanțelor cu privire la aprobarea Setului metodologic privind elaborarea, aprobarea și modificarea bugetului nr. 209/2015.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.