ANSP asigură monitorizarea situației epidemiologice prin gripa sezonieră și infecțiile respiratorii
Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea epidemiologică a infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național.
În perioada 13 – 19 noiembrie 2023 (săptămâna 46/2023), cazuri de gripă sezonieră nu au fost înregistrate. Morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a aflat la un nivel de intensitate joasă și a constituit 245,25 cazuri la 100 mii populație (în total 6291 de cazuri de IACRS). Aceasta reprezintă o creștere de 6,4% față de săptămâna precedentă a acesteia și o descreștere de 16%, comparativ cu aceeași perioadă a sezonului precedent. Majoritatea cazurilor au fost raportate la copii (60%).
În laboratoarele ANSP, la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, au fost investigate 123 de probe de la persoane cu semne compatibile cu infecțiile respiratorii virale acute, în opt fiind confirmată prezența virusului SARS-CoV-2.
Totodată, în săptămâna 46/2023, au fost înregistrate 270 de cazuri de COVID-19, în descreștere cu 40,1% față de săptămâna anterioară a acesteia și a constituit 9,3 cazuri la 100 mii populație. În rândul copiilor de până la 14 ani s-au înregistrat 28 de cazuri. De asemenea, au fost raportate 2 cazuri de deces, în urma infecției COVID-19 (la 2 bărbați, ambii cu vârste de peste 72 de ani). Numărul total de investigații PCR și TDR efectuate în perioada menționată a constituit 9889 teste.
Procesul de imunizare împotriva gripei sezoniere continuă în instituțiile medico-sanitare publice (în total, fiind utilizate 87% din lotul de vaccin antigripal recepționat). Vaccinul este administrat, în mod prioritar, persoanelor din grupele de risc, celor cu maladii cronice și imunitate compromisă, gravidelor, etc. Dacă faceți parte din grupele de risc, adresați-vă medicului de familie pentru a beneficia de vaccin antigripal gratuit.
Recomandăm vaccinarea profilactică și respectarea în continuare a măsurilor de protecție (păstrarea distanței sociale, evitarea locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă a mâinilor, igiena respiratorie; respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă, cu aerisirea spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale) și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecțiilor respiratorii acute, inclusiv gripa și COVID-19.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.