Informațiile actualizate privind gripa sezonieră și infecțiile respiratorii
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), cu subdiviziunile teritoriale, continuă supravegherea epidemiologică a infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național.
În perioada 23-29 octombrie 2023 (săptămâna 43/2023), morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, cu o descreștere de 2,7% față de săptămâna precedentă a acesteia și o descreștere de 11,9% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului precedent, constituind 241,28 cazuri la 100 mii populație (în total 6189 cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii de 0-14 ani – 62%). Din numărul bolnavilor cu IACRS, 222 (3,6%) au fost spitalizați.
Cazuri de gripă sezonieră nu au fost înregistrate.
În laboratoarele ANSP, la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, au fost investigate, prin metoda molecular biologică – 178 probe de la persoane cu semne compatibile cu infecții respiratorii virale acute, în 13 probe fiind confirmată prezența virusului SARS-CoV-2.
Pe parcursul perioadei menționate, au fost înregistrate 372 de cazuri de COVID-19, cu o descreștere de 34,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia și a constituit 12,8 cazuri la 100 mii populație. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 36 de cazuri, (9,7% din numărul total). Au fost înregistrate 7 cazuri de deces, în urma infecției COVID-19. Numărul total de investigații PCR și TDR efectuate în perioada 23.10.2023 – 29.10.2023 a constituit 11 558 teste, fiind cu 1,1% mai puține comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. Rata pozitivității a scăzut cu 33,8%.
Recomandăm în continuare respectarea măsurilor de protecție pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, printre care păstrarea distanței sociale, evitarea locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă a mâinilor, igiena respiratorie; respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă, cu aerisirea spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției COVID-19 (febra, tuse, respirație dificilă, dureri în gât, dureri musculare).
Menționăm că vaccinarea împotriva gripei și a COVID-19 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.