Ziua mondială a siguranței și a sănătății în muncă

În fiecare an, pe data de 28 aprilie marcăm Ziua mondială a siguranței și a sănătății în muncă, scopul căreia este promovarea securității la locul de muncă prin prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale. În 2024, tema evenimentului este Impactul schimbărilor climatice asupra securității și sănătății în muncă”.

Pe măsură ce schimbările climatice se intensifică, lucrătorii din întreaga lume se confruntă cu un risc crescut de expunere la pericole precum: căldura excesivă, radiațiile ultraviolete, fenomenele meteorologice extreme, poluarea aerului, bolile transmise prin vectori și substanțele agrochimice. Consecințele asupra sănătății ale schimbărilor climatice pot include diferite tipuri de cancer, boli cardiovasculare, respiratorii, disfuncții renale, etc. Cei mai expuși riscului sunt:

  • lucrători care activează în aer liber, supuși unui efort fizic sporit, cum ar fi: sectorul agricol, în construcții, transporturi, etc.;
  • lucrători ce activează în spații închise, slab ventilate;
  • angajați ai serviciilor de urgență, sănătate și alte servicii publice;
  • femeile însărcinate, copii, adulți în vârstă și persoane cu dizabilități, etc.

Potrivit raportului Organizației Mondiale a Muncii (OIM) ”Asigurarea securității și sănătății la locul de muncă într-un climat în schimbare” , se estimează că peste 2,4 miliarde de lucrători (dintre o forță de muncă globală de 3,4 miliarde) sunt susceptibile de a fi expuse la căldură excesivă la un moment dat în timpul activității lor. În plus, circa 18.970 de vieți și 2,09 milioane de ani de viață ajustați în funcție de dizabilități (DALY) se pierd anual din cauza căldurii excesive. Cu toate acestea, impactul schimbărilor climatice asupra lucrătorilor depășește cu mult expunerea la căldură excesivă.

Cum să protejezi lucrătorii într-un climat în schimbare?

Munca în condiții sigure și sănătoase este recunoscut ca un drept fundamental al omului și trebuie să îl respectăm și în legătură cu schimbările climatice, la fel ca în orice alt aspect al muncii. Schimbările climatice reprezintă o provocare tot mai mare pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor la nivel global. Iată câteva strategii pentru a proteja lucrătorii:

  • Îmbunătățirea infrastructurii locului de muncă: investirea în măsuri pentru a proteja lucrătorii de temperaturile extreme. Acest lucru ar putea implica instalarea utilajelor de aer condiționat, utilizarea îmbrăcămintei care reflectă căldura.
  • Dezvoltarea programelor flexibile de lucru: ajustarea programelor de lucru în timpul orelor de căldură de vârf, sau în timpul evenimentelor meteorologice nefavorabile.
  • Implementarea planurilor de pregătire pentru situații de urgență: elaborarea planurilor de răspuns la evenimente meteo extreme, inclusiv proceduri de evacuare, protocoale de comunicare, asigurarea cu provizii, apă potabilă de urgență.
  • Supravegherea și monitorizarea sănătății lucrătorilor: dezvoltarea mecanismelor și a sistemelor de supraveghere a bolilor condiționate de schimbările climatice.
  • Suport pentru sănătate mintală: recunoașterea potențialului impact asupra sănătății mintale a lucrătorilor, legat de schimbările climatice, în special asupra celor care se confruntă cu nesiguranța locului de muncă sau deplasări din cauza evenimentelor meteo extreme. Oferirea serviciilor de sprijin pentru a ajuta lucrătorii să facă față stresului, anxietății sau traumei.
  • Fortificarea cadrului normativ privind siguranța la locul de muncă: dezvoltarea cadrului normativ pentru a aborda riscurile noi și emergente legate de schimbarea climei,  Efectuarea vizitelor și inspecții regulate la locul de muncă pentru a asigura implementarea corectă a protocoalelor de siguranță și pentru a oferi suport pentru îmbunătățirea continuă.
  • Utilizarea instrumentelor de monitorizare a stresului termic: Implementarea dispozitivelor portabile sau monitoare de mediu pentru a urmări temperatura și a alerta lucrătorii cu privire la potențialele riscuri de stres termic.
  • Dezvoltarea sistemelor de avertizare timpurie: utilizarea sistemelor avansate de prognoză și avertizare meteo pentru a furniza alerte în timp util despre evenimentele meteorologice extreme.
  • Opțiuni de lucru la distanță: oferirea de opțiuni de lucru la distanță pentru sarcini care pot fi îndeplinite în afara locului de muncă, în special în perioadele cu risc ridicat.
  • Asigurarea cu echipamente de protecție personală: furnizarea echipamentului de protecție personală adecvat pentru lucrătorii expuși la o poluare crescută a aerului, radiații UV sau alte pericole legate de climă.
  • Promovarea schimbului de cunoștințe și a experienței intersectoriale: încurajarea colaborării și schimbului de cunoștințe între diferite sectoare pentru a învăța din cele mai bune practici și pentru a dezvolta strategii eficiente de adaptare.
  • Dezvoltarea și aplicarea standardelor de siguranță: elaborarea de standarde și ghiduri pentru siguranța la locul de muncă într-un climat în schimbare.
  • Instruirea lucrătorilor cu privire la pericolele legate de climă: informarea și instruirea lucrătorilor cu privire la riscurile specifice asociate celor legate de schimbarea climei la locul de muncă.
  • Creșterea gradului de conștientizare în rândul angajatorilor: încurajarea angajatorilor să integreze riscurile climatice în protocoalele de siguranță și oferirea resurselor pentru informarea lucrătorilor.

 Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 8 privind munca decentă și creșterea economică exprimă angajamentul comunității internaționale de a proteja drepturile muncii și de a promova medii de lucru sigure pentru toți lucrătorii, inclusiv pentru lucrătorii migranți, în special femeile migrante și pentru cei cu locuri de muncă precare.

 

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.