Ședinţa ordinară a Consiliului ştiinţific al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică
La 28 mai 2024, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului ştiinţific al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP), la care au participat 23 cercetători ştiinţifici, inclusiv 12 membri. Au fost examinate realizările planurilor de cercetări efectuate în cadrul tezelor de doctorat ale doctoranzilor la anii II și V de studii, specialitatea Igienă 331.02., cât și alte subiecte.
Maria-Victoria Racu, studentă-doctorandă, anul V de studii cu frecvență redusă, a prezentat audienței rezultatele cercetărilor efectuate conform planului în cadrul tezei de doctorat „Evaluarea igienică a impactului borului din apa potabilă asupra morbidității prin bolile osteoarticulare” specialitatea 331.02. Igienă. În cadrul dezbaterilor, a fost menţionată importanța problemei de cercetare, s-a apreciat volumul impunator de investigații, calitatea cercetărilor efectuate, responsabilitatea doctorandei. Consiliul ştiinţific a aprobat unanim rezultatele obținute în cadrul tezei de doctorat.
Roman Corețchi, student-doctorand, anul II de studii cu frecvență redusă, a prezentat audienței rezultatele cercetărilor efectuate în cadrul tezei de doctorat „Evaluarea igienică a riscurilor pentru sănătatea publică condiționate de expunerea la perturbatorii endocrini”, specialitatea 331.02. Igienă. Membrii Consiliului au accentuat actualitatea subiectului și realizarea măsurilor planului de cercetări pentru a.2023. Consiliul ştiinţific a aprobat unanim rezultatele obținute în cadrul tezei de doctorat.
Secretarul științific, Ana Volneanschi, dr.șt.med., conf.cerc., a prezentat audienţei proiectele regulamentelor Direcției cercetare și inovare în domeniul sănătății publice, al Consiliului științific și ale laboratoarelor științifice. În rezultatul discuțiilor, Consiliul ştiinţific a hotărât perfectarea regulamentelor cu prezentarea ulterioară pentru aprobare.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.