Rezultatele campaniei de intensificare a procesului de vaccinare la nivel local „Vaccinează-te! Protejează-ți viitorul!” au fost prezentate la Ungheni
Imunizarea este una dintre cele mai de succes intervenţii din domeniul sănătăţii publice în prevenirea îmbolnăvirilor şi a deceselor. Promovarea vaccinării este un proces continuu care vizează principalii actori din comunitate, în colaborare cu autoritățile din sănătate pentru ca fiecare cetățean să fie informat corect și să beneficieze de imunizare contra bolilor prevenibile prin vacinare.
La data de 2 februarie, la Ungheni, a fost desfășurată o întrunire unde au fost prezentate rezultatele campaniei de intensificare a procesului de vaccinare la nivel local “Vaccinează-te! Protejează-ți viitorul!”.
În cadrul evenimentului, au fost discutate succesele și provocările întâlnite pe parcursul desfășurării campaniei. Printre cele importante experiențe împărtășite de autoritățile publice locale din raionul Ungheni, a fost colaborarea cu partenerii cheie din fiecare comunitate.
Principalele concluzii care au fost vociferate în cadrul întrunirii și care reprezintă un apel pentru alte teritorii administrative din Republica Moldova sunt:
- Extinderea campaniei de intensificare a procesului de vaccinare la nivel local cu suportul Autorităților Publice Locale „VACCINEAZĂ-TE! PROTEJEAZĂ-ȚI VIITORUL!” în toate teritoriile administrative din țară.
- Dezvoltarea parteneriatelor de colaborare de lungă durată cu autoritățile publice locale privind implementarea acțiunilor de creștere a acoperirii vaccinale, cu scăderea riscului de import și răspândire a bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinare.
- Instruirea autorităților publice locale și a factorilor de decizie la nivel local, inclusiv liderii religioși de către specialiștii raionali și naționali.
- Dezvoltarea parteneriatelor cu agenții economici locali, care vor facilita procesul de informare a locuitorilor din regiuni.
- Promovarea activă a campaniei de vaccinare.
Campania de intensificare a procesului de vaccinare a fost organizată de Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Sănătate Publică, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății și Uniunii Europene în 10 teritorii administrative din țară, unde se înregistrează o acoperire vaccinală joasă — Strășeni, Bălți, Criuleni, UTA Găgăuzia, Cahul, Călărași, Căușeni, Chișinău, Sîngerei și Ungheni.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.