Participarea ANSP la webinarul „Lansarea noilor linii directoare/ghiduri și recomandări ale OMS și UNFPA în Europa de Est și Asia Centrală”
Specialiști ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, la 9 noiembrie curent, au participat la webinarul cu genericul: „Lansarea noilor linii directoare/ghiduri și recomandări ale OMS și UNFPA în Europa de Est și Asia Centrală”, organizat on-line de către Birourile Regionale ale OMS și UNFPA pentru țările din Europa de Est și Asia Centrală (EEAC).
Evenimentul menționat a întrunit reprezentanți ai Ministerelor Sănătății responsabili de problemele sănătății sexual-reproductive la nivelul țărilor participante; reprezentanți ai Fondului Națiunilor Unite pentru Populație, Biroul Regional pentru EEAC și birourile de țară ale UNFPA; reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății, Biroul Regional al OMS pentru Europa și Birourile de țară ale OMS; reprezentanți ai mediului academic, societăților profesionale și experți naționali în domeniul sănătății sexual-reproductive din țările EEAC.
Acest webinar se încadrează în seria de consultări tehnice și conferințe comune regionale și subregionale, organizate în ultimii ani, care au drept scop accelerarea progresului în realizarea accesului universal al populației la servicii de sănătate a reproducerii ca parte a Acoperirii Universale cu Servicii de Sănătate, care constituie una dintre țintele pe care națiunile lumii și-au stabilit-o la adoptarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
În cadrul sesiunilor, de către experți au fost prezentate următoarele linii directoare/ghiduri și recomandări ale OMS lansate în 2022 în Europa de Est și Asia Centrală:
- Considerații critice și acțiuni pentru realizarea accesului universal la sănătatea sexuală și reproductivă în contextul acoperirii universale cu servicii de sănătate printr-o abordare a asistenței medicale primare (OMS/HRP, 2022).
- Îngrijirea mamei și a nou-născutului pentru o experiență postnatală pozitivă (OMS/HRP, 2022).
- Intervenții de auto-îngrijire pentru sănătate și bunăstare (WHO/HRP, revizuire 2022).
- Îngrijirea avortului (OMS/HRP, 2022).
Totodată, evenimentul a constituit o oportunitate atât pentru consolidarea cunoștințelor în domeniul sănătății sexual-reproductive, cât și pentru schimbul de experiențe și discuții privind implementarea ghidurilor la nivel național, în conformitate cu politicile și prioritățile naționale în sănătate.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.