O nouă şedinţă a Consiliului ştiinţific al ANSP

La 18 decembrie 2024, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului ştiinţific al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP), la care au participat 25 de cercetători ştiinţifici, inclusiv 13 membri. Au fost examinate realizările obținute în cadrul programului instituțional în anul 2024 ”Factorii de risc prioritari în declanșarea unor maladii netransmisibile și transmisibile”, precum și planul de măsuri pentru anul 2025.   

Liuba Corețchi, dr.hab.șt.biol., conf. cerc., șef de laborator științific, coordonator de subprogram, a prezentat rezultatele cercetărilor efectuate conform planului în cadrul subprogramului „Evaluarea expunerii la radiații ionizante naturale și tehnogene a publicului și personalului expus profesional cu elaborarea măsurilor de radioprotecție, codul 130102.  

Olga Burduniuc, dr.hab.șt.med., conf. cerc., coordonator de subprogram, a prezentat rezultatele cercetărilor realizate conform planului în cadrul subprogramului „Supravegherea rezistenței la antimicrobiene în biosubstrate umane și elemente de mediu bazată pe tehnologia metagenomică”, codul 130103.  

De asemenea, Vladimir Bernic, dr.șt.med., conf. cerc., coordonator de subprogram, a prezentat rezultatele cercetărilor în conformitate cu planul în cadrul subprogramului „Modelarea biomonitoringului uman ca instrument prioritar în gestionarea riscurilor chimice”, codul 130101.  

Octavian Sajin, dr.șt.med., șef de laborator științific, coordonator de subprogram, a prezentat participanților rezultatele cercetărilor efectuate conform planului în cadrul subprogramului „Evaluarea prevalenței și riscurilor asociate infecției cu virusul hepatitei E la femeile însărcinate”, codul 130104.  

În cadrul dezbaterilor, s-au expus d.d. Grigore Friptuleac, dr.hab.şt.med., prof.univ., Iurie Pînzaru, dr.hab.șt.med., conf.univ., Nicolae Jelamschi, dr.șt.med., master în managementul sănătăţii publice, Ana Volneanschi, dr.șt.med., conf.cerc., care au menţionat actualitatea programului instituțional de cercetări, au fost apreciate volumul și măsurile realizate în conformitate cu planul aprobat pentru a.2024. 

Consiliul ştiinţific a aprobat unanim rezultatele obținute în a.2024 în cadrul programului instituțional ”Factorii de risc prioritari în declanșarea unor maladii netransmisibile și transmisibile” și planul de măsuri pentru anul viitor.     

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.