O delegație a înalților oficiali europeni în vizită de lucru la ANSP
La 23 mai 2021, o delegație a Parlamentului European a vizitat Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP), Centrul Operativ de Coordonare a Urgențelor de Sănătate Publică și Depozitul Național de Vaccinuri din cadrul ANSP.
Din delegație au făcut parte deputatul european Siegfried Mureșan, președintele delegației Parlamentului European pentru Relațiile cu Republica Moldova, Andrius Kubilius și Andrzej Halicki, președintele și vicepreședintele delegației Parlamentului European la Adunarea parlamentară Euronest, fiind însoțiți de Excelența Sa, Peter Michalko, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Simon Springett, Coordonatorul Rezident ONU Moldova, Ala Nemerenco, Consilierul Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul sănătății și Stela Gheorghiță, coordonatoarea programelor de urgență în sănătatea publică din cadrul Biroului OMS din Republica Moldova.
Secretarul de stat al MSMPS, Denis Cernelea și-a exprimat recunoștința și a mulțumit Uniunii Europene pentru suportul constat acordat Republicii Moldova în lupta cu pandemia COVID-19, donarea de echipamente personale de protecție și echipamente medicale, inclusiv pentru asigurarea populației cu vaccinuri împotriva COVID-19.
Directorul interimar al ANSP, Vasile Guștiuc, a informat oaspeții despre principalele domenii de activitate ale instituţiei și a dat asigurări că sunt depuse toate eforturile pentru consolidarea capacităților ANSP pentru lupta împotriva COVID-19, menționând suportul tehnic și financiar oferit de Uniunea Europeană și OMS în crearea și echiparea Centrului Operativ de Coordonare a Urgențelor de Sănătate Publică din cadrul ANSP.
Șeful Direcție managementul urgențelor de sănătate publică a prezentat funcțiile și atribuțiile COC USP, performanțele înregistrate de la crearea acestuia, dar și provocările în desfășurarea activității.
Reprezentanții UE și-au exprimat disponibilitatea de a acorda suport Republica Moldova și asistență pentru fortificarea capacității țării de a răspunde la situațiile de urgență în sănătate publică în continuare, precum și asigurarea procesului de vaccinare din țară.
Ulterior, înalții oficiali au vizitat Depozitul Național de Vaccinuri unde sunt stocate loturile de vaccinuri recepționate de Republica Moldova, inclusiv cele împotriva COVID-19, distribuite prin intermediul platformei COVAX, Uniunea Europeană fiind cel mai mare contribuitor la procurarea vaccinurilor împotriva COVID-19.
Serviciul informare şi comunicare cu mass-media 022 574-642
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.