Subdiviziunea din raionul Dondușeni a Centrului de sănătate publică Edineț a fost inaugurată după reparaţie capitală Subdiviziunea din raionul Dondușeni a Centrului de sănătate publică Edineț a fost inaugurată după reparaţie capitală
„Respiră liber – alege viața fără fum” este genericul Zilei naționale de renunțare la tutun „Respiră liber – alege viața fără fum” este genericul Zilei naționale de renunțare la tutun
A fost lansată Campania națională de comunicare pentru recunoașterea semnelor accidentului vascular cerebral (AVC) A fost lansată Campania națională de comunicare pentru recunoașterea semnelor accidentului vascular cerebral (AVC)

“Nu te lăsa dus de val!” – genericul campaniei de comunicare în contextul Zilei mondiale de combatere a SIDA – Unu Decembrie

Tradițional, în contextul marcării Zilei mondiale de combatere SIDA – Unu Decembrie, anual, în Republica Moldova, se desfășoară campania socială de comunicare „Just Test”. În anul curent, campania va avea loc în perioada 25 noiembrie – 25 decembrie cu sloganul “Nu te lăsa dus de val!”, având drept scop informarea tinerilor și a publicului larg, creșterea cererii și extinderea accesului la testarea HIV și asigurarea unui acces liber la informațiile cu privire la HIV/SIDA.

HIV rămâne o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial, după ce se estimează că s-au soldat cu 42,3 milioane de vieți până în prezent. În 2023, aproximativ 630 de mii de persoane au decedat din cauze legate de HIV.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), circa 39,9 milioane de persoane, în anul 2023, aveau statutul HIV+, dintre care, peste 1,3 milioane au fost cazuri noi de HIV, depistate în a.2023. În Republica Moldova (malul drept), în anul 2023, au fost înregistrate 796 de cazuri noi de infecţie cu HIV și 221 de cazuri de maladie SIDA; 91 de persoane au decedat din cauze legate de HIV.

Prevenirea transmiterii infecției HIV, depistarea persoanelor infectate cu HIV și tratamentul antiretroviral sunt intervențiile prioritare în răspunsul la epidemia HIV/SIDA. 

În țară sunt disponibile și se implementează cu succes servicii de testare rapidă pe bază de sânge capilar, servicii de prevenire HIV prin intermediul aparatelor vending și clinicilor mobile. De asemenea, tratamentul antiretroviral, al infecțiilor oportuniste și co-infecțiilor, îngrijirea şi suportul persoanelor care trăiesc cu HIV, prevenirea transmiterii HIV de la mamă la făt, profilaxia pre-expunere și post-expunere – aceste servicii se acordă conform protocoalelor naționale, elaborate în baza recomandărilor OMS și UNAIDS. Actualmente, beneficiază de tratament antiretroviral 8500 de persoane ce trăiesc cu HIV.

Activitățile campaniei de comunicare sunt orientate spre:

  • informarea populației generale, in deosebi a tinerilor despre riscurile de infectare cu HIV și măsurile de prevenire;
  • creșterea cererii și extinderea accesului la testarea HIV, inclusiv pentru populațiile vulnerabile;
  • asigurarea unui acces liber la informațiile cu privire la HIV/SIDA, precum și mobilizarea comunitară pentru a îmbunătăți eficacitatea activităților de advocacy și a ridica nivelul de sustenabilitate.
  • promovarea testării HIV atât pentru populația generală, cât și pentru grupurile cu risc sporit de infectare și acces pentru persoanele refugiate din cauza războiului din Ucraina.
  • informarea populației generale despre riscurile de infectare cu HIV și măsurile de prevenire.
  • mobilizarea reprezentanților comunității pentru a îmbunătăți eficacitatea activităților de advocacy și a ridica nivelul de sustenabilitate.
  • reducerea nivelului de discriminare a persoanelor care trăiesc cu HIV și a altor populații cheie și vulnerabile la HIV.

Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 134 din 02.03.2022, a fost aprobat Programul național de prevenire și control al infecției HIV/SIDA și al infecțiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2022-2025,  obiectivul general fiind reducerea consecințelor epidemiei de HIV și a infecțiilor cu transmitere sexuală.

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.