Informația actualizată privind cazurile de hepatită severă de etiologie necunoscută în rândul copiilor

Informația actualizată privind cazurile de hepatită severă de etiologie necunoscută în rândul copiilor

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea situației privind cazurile de hepatită severă de etiologie necunoscută în rândul copiilor și precizează că, în Republica Moldova, nu a fost raportat, până în prezent, niciun caz cu semne sau simptome similare celor înregistrate în alte state. Cazurile identificate s-au manifestat clinic cu icter și simptome gastro-intestinale, inclusiv dureri abdominale, diaree, vomă. 

O creștere a cazurilor de hepatită acută severă de etiologie necunoscută în rândul copiilor a fost raportată pentru prima dată de Regatul Unit (Marea Britanie) către sistemul de notificare al Regulamentului Sanitar Internațional al OMS, la 5 aprilie 2022. În urma acestei alerte, mai multe țări din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European (UE/SEE), Statele Unite și alte țări au raportat astfel de cazuri.

Conform datelor raportului Centrului European de Control al Bolilor (spt.18/2022), la nivel mondial, au fost raportate circa 300 de îmbolnăviri. Aproximativ 95 de cazuri au fost raportate din 15 țări UE/SEE (Austria -2, Belgia -3, Cipru- 2, Danemarca -6, Franța -2, Germania -1, Irlanda <5, Italia-35,  the Olanda -6, Norvegia -2, Polonia -1, Portugalia -4, România -4, Slovenia -1 și Spania -22). În țările non UE/SEE (Regatul Unit al Marii Britanii) au fost raportate 145 de cazuri. Cel puțin 60 de cazuri au fost raportate în țările din afara UE/SEE și Regatul Unit (Argentina-2, Costa Rica-1, Indonezia-3, Israel-12, Japonia-3, Panama-1, Palestina-1, Serbia-1, Singapore-1 și Statele Unite-cel puțin 35).

Majoritatea celor afectați sunt copii cu vârste cuprinse între o lună și 16 ani. Virușii obișnuiți care provoacă hepatită virală acută (virusurile hepatitice A, B, C, D și E) nu au fost detectați în niciunul dintre aceste cazuri. Tabloul clinic este de hepatită acută severă care necesită spitalizare cu icter și creșterea semnificativă a transaminazelor hepatice. În majoritatea cazurilor debutul icterului a fost precedat de o boală gastrointestinală cu vărsături, diaree și greață.  

Până acum, cei mai mulți  pacienți,  pentru care sunt disponibile informații s-au recuperat, dar un număr de pacienți au evoluat spre insuficiență hepatică acută și au necesitat transplant hepatic.

Investigații epidemiologice și de laborator detaliate ale cazurilor sunt încă în desfășurare pentru a determina etiologia bolii. OMS nu recomandă nicio restricție privind călătoriile și/sau comerțul cu țările în care sunt identificate cazuri, în baza informațiilor disponibile în prezent.

Specialiștii recomandă respectarea bunelor practici de igienă generale, inclusiv igiena mâinilor, curățarea și dezinfectarea suprafețelor  în locurile frecventate de copii. Totodată, părinţii şi însoţitorii copiilor sunt îndemnați să fie atenţi la semnele hepatitei acute (apariția icterul-culoarea galbenă a fetei și sclerei, urina întunecată la culoare), semnele gastro-intestinale (greață, vărsături, diaree, dureri abdominale) premerătoare apariției icterului şi să se adreseze la medicul de familie sau la serviciul de urgență, la primele simptome.

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.