Informare privind loturile de vaccin recepționate la Depozitul Național de Vaccinuri din cadrul ANSP

Informare privind loturile de vaccin recepționate la Depozitul Național de Vaccinuri din cadrul ANSP

Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează că, până la data de 28 aprilie curent, la Depozitul Național de Vaccinuri au fost recepționate în total 613.970 doze de vaccin împotriva COVID-19, în diferite tranșe, precum:

  • 266.400 de doze de vaccin AstraZeneca (Vaxzevria), recepționate ca ajutor umanitar din partea României și prin intermediul Platformei COVAX. La moment, din acest lot, au rămas 57.210 doze la Depozit;
  • 24.570 doze de vaccin Comirnaty Pfizer/ BioNtech, prin intermediul Platformei COVAX, toate dozele au fost distribuite Centrelor de vaccinare;
  • 152.000 doze de vaccin Sinopharm, dintre care 2000 au fost recepționate din partea Emiratelor Arabe Unite ca ajutor umanitar și repartizate către USMF pentru vaccinarea studenților și a personalului instituției și un alt lot donat de către Guvernul Republicii Populare Chineze, a cărui distribuție va fi inițiată în următoarele zile;
  • 100.000 doze de vaccin Sinovac – achiziționate prin contractare directă, distribuția acestora va începe în următoarele zile;
  • 71.000 doze de vaccin Sputnik-V, donație din partea Rusiei. Repartizarea acestora va fi inițiată imediat ce va fi primită confirmarea despre livrarea Componentei 2 a vaccinului.

Menționăm că,  în prezent, specialiștii ANSP, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății, desfășoară atelierul de instruire online pentru lucrătorii medicali responsabili de organizare, distribuire, administrare și raportare a administrării loturilor de vaccin împotriva COVID-19, recepționate recent (150.000 doze de vaccin Sinopharm, 100.000 doze de CoronaVac și 71.000 doze de Sputnic-V).

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.