ANSP monitorizează situația epidemiologică privind variola maimuței la nivel mondial și vine cu recomandări pentru prevenirea cazurilor de infecție

ANSP monitorizează situația epidemiologică privind variola maimuței la nivel mondial și vine cu recomandări pentru prevenirea cazurilor de infecție

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat miercuri, 14 august 2024, epidemia de variola maimuței (monkey pox), în curs de desfășurare în Africa, o urgență de sănătate de interes global. În context, Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează că monitorizează situația epidemiologică privind cazurile raportate la nivel mondial, în conformitate cu recomandările OMS și ale Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).

De la începutul anului curent, în țară, cazuri sau suspiciuni de îmbolnăvire cu variola maimuței nu au fost înregistrate. Menționăm că în Republica Moldova au fost raportate două cazuri de variola maimuței, înregistrate la un cetățean străin și la un cetățean din Republica Moldova, în anul 2022, ambele fiind de import. În prezent, laboratorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică are capacități de testare a acestei infecții.

Cadrul strategic al OMS pentru consolidarea prevenirii și controlului infecției cu variola maimuței pentru aa. 2024-2027 prevede măsuri pentru autoritățile din domeniul sănătății, comunitățile și părțile interesate din întreaga lume pentru a controla focarele de variola maimuței, pentru a avansa în cercetare, accesul la contramăsuri și pentru a reduce riscul de transmitere.

Actualmente, există o epidemie de variola maimuței în Republica Democrată Congo, unde cazurile sunt în creștere. O tulpină foarte virulentă a virusului s-a extins în patru provincii africane, neafectate anterior (Burundi, Kenya, Rwanda și Uganda). De la începutul acestui an, peste 17 mii de cazuri și peste 500 de decese au fost raportate în 13 țări din Africa. Aproape jumătate dintre cazurile de îmbolnăvire sunt în rândul copiilor sub vârste de 15 ani. Cel mai mare număr de cazuri sunt în Congo, care a raportat 96% din numărul total confirmat în această lună.

În regiunea europeană, în ultimele trei luni, au fost înregistrate 349 de cazuri, 100 din acestea fiind raportate în ultimele patru săptămâni. În România nu a fost înregistrat niciun caz de variola maimuței.

Variola Maimuței este o boală virală cauzată de virusul monkeypox (MPXV), specifică pentru zonele cu păduri tropicale din Africa Centrală și de Vest. De obicei, virusul are rezervoare printre animale (maimuțe), dar uneori se poate produce transmiterea de la animal la om, ceea ce duce la apariția unor noi focare. Virusul se transmite de la o persoană la alta prin contact apropiat, inclusiv sexual. Perioada de incubație variază de la 5 la 21 de zile, mai frecvent 6 – 13 zile. Se manifestă prin erupții cutanate dureroase, ganglioni limfatici măriți și febră. În cele mai multe cazuri, simptomele variolei maimuței dispar în câteva săptămâni, dar sunt posibile cazuri grave, inclusiv fatale. Erupția cutanată, fluidele corporale și crustele sunt deosebit de infecțioase. La fel, pot fi infecțioase și leziunile la nivelul cavității bucale ceea ce înseamnă că virusul se poate răspândi prin salivă.

Nu există tratament specific pentru variola maimuțelor. Tratamentul este în principal simptomatic și de suport, incluzând prevenirea și tratamentul infecțiilor bacteriene secundare.

În acest context, recomandăm populației să evite călătoriile care nu prezintă o urgență pe continentul african. Dacă suspectați că aveți variola maimuței, solicitați asistența medicală.

Măsurile de bază care pot fi luate pentru a preveni infecția cu virusul variolei maimuței:

  • Izolarea persoanelor infectate de alte persoane, care ar putea fi expuse riscului de infectare
  • Evitarea contactului cu orice material, cum ar fi lenjeria de pat, care a fost în contact cu o persoană infectată cu virusul
  • Spălarea mâinilor cu apă și săpun, sau utilizarea unui dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool după contactul cu persoane infectate
  • Folosirea  mănușilor atunci când îngrijiți persoanele infectate.

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.