ANSP continuă supravegherea infecțiilor respiratorii la nivel teritorial și național

ANSP continuă supravegherea infecțiilor respiratorii la nivel teritorial și național

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național. Astfel, în perioada 13.01.2025-19.01.2025, morbiditatea prin infecțiile respiratorii s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, cu circa 27% mai mult față de săptămâna precedentă a acesteia și o descreștere de peste 40% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului anterior. În total, au fost înregistrate 4700 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii (56%).

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 201 cazuri de gripă sezonieră (mun. Chișinău – 162 de cazuri; Bălți, Nisporeni, Taraclia – câte 4 cazuri; Criuleni, Rezina, Soroca și Ungheni – câte 3 cazuri; Briceni, Căușeni și Ialoveni – câte 2 cazuri; Cahul, Ceadâr-Lunga, Cimișlia, Comrat, Florești, Glodeni, Orhei, Râșcani și Sângerei – câte un caz), atestându-se o descreștere cu 5,6% în comparație cu săptămâna precedentă. Cazurile au fost raportate la persoane care fac parte din următoarele grupe de vârstă: 0-4 ani (71 de cazuri), 5-14 ani (55 de cazuri), 15-29 ani (36 de cazuri), 30-64 ani (31 de cazuri) și >65 (8 cazuri).

De la începutul perioadei de monitorizare (30.09.2024 – 19.01.2025, săptămânile 40/2024-03/2025), au fost înregistrate 593 de cazuri de gripă, 71 391 de cazuri de IACRS și 7295 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

Totodată, în perioada 13.01.2025-19.01.2025, au fost înregistrate 16 cazuri de COVID-19, fiind o creștere de 3,2 ori comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. La copii, au fost raportate 3 cazuri.

Specialiștii ANSP reiterează importanța respectării măsurilor de igienă personală (spălarea mâinilor cu apă și săpun, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse) și menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate pentru prevenirea gripei și a altor infecții respiratorii.

 

© Copyright DTIC ANSP 2025 Toate drepturile rezervate.