Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță concurs pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din cadrul Direcției Financiare

  1. Specialist principal în domeniul achizițiilor publice (fpe, C54) – 1 unitate:

Condițiile de participare la concurs:

  • Cetăţean al Republicii Moldova;
  • Cunoaşterea limbii de stat;
  • Capacitate deplină de exerciţiu;
  • Nu a împlinit vârsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
  • Studii necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
  • Lipsa antecedentelor penale nestinse;
  • Apt de muncă (din punct de vedere medical);
  • Nu este privat de dreptul de a ocupa funcţii publice.   

Abilităţi: Lucru cu informaţia, planificare, organizare, analiză şi sinteză, elaborarea documentelor, argumentare, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine, soluţionare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.

 Atitudini/Comportamente: Responsabilitate, disciplină, respect faţă de oameni, receptivitate la idei noi, obiectivitate, loialitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

 Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:

Modalitatea de depunere a documentelor:

  • Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora;
  • Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau e-mail (cu condiţia că candidaţii , care au depus dosarul prin poştă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului, probei scrise, toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge).
  • Certificatul medical şi cazierul judiciar pot fi înlocuite cu declaraţii pe proprie răspundere (conform modelului anexat). În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Data limită pentru depunere a Dosarului de concurs –10 iulie 2024,  până orele 16:30

Adresa poştală: mun. Chişinău, str. A.Cosmescu,3

Persoana de contact – Tatiana Iovu

Telefon de contact: 067208069

e-mail:tatiana.iovu@ansp.gov.md

Specialist principal în domeniul achizițiilor publice (fpe, C54)  – 1 unitate 

Scopul general al funcției: Inițierea și desfășurarea procedurilor de achiziție publice. Monitorizarea executării contractelor de achiziții publice și raportarea activității specifice domeniului de achiziții publice.

Atribuțiile de bază:

  • Elaborarea documentelor necesare pentru desfășurarea procedurilor de achiziții publice de bunuri, lucrări și servicii, în conformitate cu planul anual de achiziții publice;
  • Asistarea grupului de lucru în elaborarea specificațiilor tehnice privind achiziționarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor, participarea la evaluarea ofertelor operatorilor economici prezentate în cadrul procedurilor de achiziții publice desfășurate;
  • Întocmirea contractelor de achiziții publice cu operatorii economici, după caz, modificarea acestora și ținerea evidenței contractelor;
  • Întocmirea dărilor de seamă și rapoartelor privind monitorizarea contractelor de achiziții publice;
  • Sistematizarea documentelor privind achizițiile publice și întocmirea dosarelor de achiziții publice.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs:

  • Studii: superioare de licență sau echivalente în domeniul economic,  contabilitate, finanțe, drept.
  • Experiență profesională: cel puțin 1 an de experiență în domeniul achizițiilor publice;
  • Cunoștințe de operare la calculator: Word, Excel, Power Point, Internet, utilizarea sistemelor informaționale pentru achiziții publice.

Bibliografia concursului:

  • Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158/2008.
  • Legea privind Codul de conduită a funcționarului public nr. 25/2008.
  • Hotărârea Guvernului 201/2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legi inr.158/ 2008.
  • Legea privind protecția datelor cu caracter personal nr133/2011.
  • Legea privind achizițiile publice nr. 131/2015.
  • Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014.
  • Hotărârea Guvernului nr. 870/2022 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achiziții publice de valoare mică.
  • Hotărârea Guvernului nr. 987/2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achiziția bunurilor și serviciilor prin cererea ofertelor de prețuri.
  • Hotărârea Guvernului nr. 10/2021 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea grupului de lucru în domeniul achizițiilor publice.
  • Hotărârea Guvernului nr. 638/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind achizițiile publice de lucrări.
  • Hotărârea Guvernului nr. 778/2020 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la întocmirea și păstrarea dosarului achiziției publice.
  • Hotărârea Guvernului cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică nr. 1090/2017. 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.