A demarat vaccinarea populației cu „Pfizer/BioNTech”, doza 2
Agenția Națională pentru Sănătate Publică a distribuit lotul de vaccin împotriva COVID-19 „Pfizer/BioNTech” în cantitate de 12.282 doze, tuturor Centrelor de vaccinare, pentru administrarea dozei II.
Astfel, începând de astăzi, conducătorii instituțiilor medico-sanitare vor asigura vaccinarea contingentelor, imunizate cu prima doză, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, pentru lucrătorii medicali.
Vaccinul va fi utilizat în cel mult 120 de ore de la decongelare cu păstrarea la +2° +8° C. După recepționarea vaccinului, durata organizării sesiunilor de vaccinare este de maxim 4 zile. În cazul în care a fost extrasă o doză din flacon, vaccinul se va utiliza în cel mult 6 ore.
Informații despre procesul de vaccinare în Republica Moldova pot fi găsite pe: vaccinare.gov.md
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.