Ziua mondială de prevenire a înecului – 25 iulie

Ziua mondială de prevenire a înecului – 25 iulie

La 25 iulie, este marcată Ziua mondială de prevenire a înecului, fiind organizată pentru al treilea an consecutiv. Evenimentul este o oportunitate de a atrage atenția asupra impactului tragic pe care îl are această problemă la nivel global, asupra familiilor și comunităților, dar și de a oferi soluții pentru prevenirea acestor cazuri.

Înecul este a treia cauză de deces accidental la nivel mondial, reprezentând 7% din toate decesele cauzate de traumatisme și accidente. Peste 230 mii de decese cauzate de înec se înregistrează anual în întreaga lume. Peste 90% dintre decesele prin înec au loc în râuri, lacuri, fântâni și vase de stocare a apei menajere, copiii și adolescenții din zonele rurale fiind afectați în mod disproporționat.

Dezastrele legate de inundații afectează din ce în ce mai mult milioane de oameni la nivel global, în parte din cauza escaladării impactului negativ al schimbărilor climatice, iar înecul este principala cauză a deceselor în timpul inundațiilor. Înecul a fost cauza a peste 2,5 milioane de decese în ultimul deceniu, care puteau fi prevenite.

În regiunea europeană, peste 23 de mii de oameni decedează anual în urma înecului sau circa 3 persoane la fiecare oră.

În râurile și bazinele acvatice din Republica Moldova, potrivit statisticilor oficiale, în a. 2021 și-au pierdut viața în urma înecului 112 persoane, dintre care 18 copii. În a.2022, numărul cazurilor de înec a fost de 78, inclusiv, 15 la copii. De la începutul anului 2023, potrivit datelor Inspectoratului General al Situațiilor de Urgență, au fost înregistrate 34 de cazuri de înec, dintre care 3 – la minori.

Pentru a preveni cazurile tragice de înec, se recomandă de a implementa următoarele intervenții:

  • Amenajarea locurilor pentru scăldat cu instalarea barierelor de siguranță;
  • Supravegherea copiilor și securizarea locurilor periculoase (acoperirea fântânilor, latrinelor, a vaselor mari cu apă, etc.);
  • Evitarea scăldatului copiilor fără supravegherea adulților;
  • Educarea abilităților de bază pentru înot, siguranță în apă și salvare în siguranță, inclusiv a copiilor de vârstă școlară;
  • Instruirea populației referitor la salvarea și resuscitarea în siguranță;
  • Evitarea scăldatului în locuri neautorizate, pe timp de noapte și/sau în stare de ebrietate;
  • Stabilirea reglementărilor de siguranță privind navigația cu barca, transportul fluvial, inclusiv purtarea dispozitivelor personale de salvare, etc.

Cu toții putem lua măsuri pentru a preveni înecul, prin:

  • creșterea gradului de conștientizare cu privire la amploarea problemei și măsurile de prevenire;
  • educarea copiilor și tinerilor;
  • susținerea autorităților de a dezvolta planuri și politici de prevenire a înecului;
  • voluntariat cu organizații de prevenire a înecului, salvare a vieților;
  • menținerea în siguranță pe noi înșine și familiile noastre, atunci când ne aflăm în apă, în preajmă sau călătorim pe apă.

Oricine se poate îneca, nimeni nu ar trebui. Fiecare caz de înec poate fi prevenit!

Marcarea Zilei mondiale de prevenire a înecului are loc începând cu luna aprilie 2021, prin Rezoluția Adunării Generale a ONU „Prevenirea globală a înecului”.

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.