Situația epidemiologică privind rabia și măsurile de profilaxie
Situația epidemiologică la rabie continuă să fie alarmantă, chiar dacă datele indică o diminuare a numărului de animale depistate cu rabie. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, în ultima perioadă, numărul animalelor depistate cu rabie s-a redus semnificativ (de 4 ori) – de la 82 în a.2020 până la 20 în a.2021.
Pe parcursul anului 2022, cazuri de rabie animalieră au fost înregistrate în 8 teritorii administrative Briceni, Sîngerei- câte 2 cazuri, Fălești, Telenești, Leova, Călărași, Chișinău, teritoriul din stînga r. Nistru – câte 1 caz. În procesul epizootologic au fost implicate 2 animale sălbatice (vulpe, șacal) și animale domestice (bovine, câini, pisici).
Diversitatea de animale sălbatice şi domestice antrenate în procesul epizootologic sporește potențialul de apariţie a cazurilor de rabie la oameni – boală ce decurge mereu cu sfârșit tragic.
Aceste localități necesită supraveghere sporită în conlucrare cu serviciul veterinar, administrația publică locală și instituțiile medico-sanitare pentru a preveni izbucnirea altor cazuri de rabie la animale, cât și de a micșora riscul infectării oamenilor.
Accentuăm că rabia este o boală comună animalelor și oamenilor, fiind transmisă cu saliva infectată (prin muşcături, zgârâieturi) a animalelor bolnave. După o perioadă de incubaţie (timpul din momentul muşcăturii şi până la apariţia primelor semne de boală) de 10-14 zile, care poate fi mult mai mare, boala începe cu senzaţii de dureri, prurit, furnicături la locul muşcăturii, febră, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, vome, excitabilitate, insomnie, uneori tristeţe, halucinaţii, frică de lumină. Boala durează, în medie, 3-6 zile, iar moartea survine, fără excepţie, prin insuficienţă respiratorie, cardiaco-respiratorie. În Republica Moldova, perioada anilor 2020 – 2021, cazuri de rabie umană nu au fost înregistrate. Însă, conform rapoartelor statistice anuale, în instituțiile medico-sanitare teritoriale pe parcursul anului 2021 s-au înregistrat 4790 persoane agresate de diferite categorii de animale, ce corespunde practic indicatorului respectiv pentru a.2020.
Riscului de a contacta rabia sunt supuse persoanele care încearcă să prindă animale sălbatice bolnave: vulpi, dihori, jderi; persoanele care au fost agresate de animale și domestice bolnave şi care, ulterior nu au întreprins măsuri de prevenire și tratament, fie din necunoaşterea acestora, fie din neglijenţă faţă de sănătatea proprie. De asemenea, sunt supuși pericolului de îmbolnăvire și persoanele ce încearcă să acorde de sine stătător ajutor animalelor domestice bolnave, prin intermediul diferitor manipulații, inclusiv persoanele care colectează şi transportă în laborator organele animalelor moarte, posibil bolnave. Acest lucru trebuie să fie efectuat doar de către specialiştii veterinari instruiţi în domeniu.
Un element esenţial în menţinerea bunăstării epidemiologice la rabie îl constituie respectarea unor simple, însă eficace măsuri de comportament în cazul traumelor provocate de animale. Ele constau în spălarea abundentă a rănii cu apă curgătoare şi săpun, prelucrarea rănii cu tinctură de iod. Prin efectuarea acestor proceduri se asigură înlăturarea masivă a virusului rabic din rană. Este strict necesar ca ulterior persoanele pătimașe să se adreseze în instituțiile medicale pentru a primi tratamentul vaccinal respectiv.
Ministerul Sănătăţii, Agenția Naţională pentru Sănătate Publică depun eforturi pentru asigurarea permanentă a instituţiilor medicale cu preparate vaccinale, evaluează activitatea specialiştilor responsabili de acordarea asistenţei antirabice, organizează diferite manifestări dedicate propagării măsurilor de profilaxie a rabiei.
Serviciile de vaccinări curativ-profilactice contra rabiei a persoanelor accidentate de către animale sunt gratuite, iar tratamentul cu preparate antirabice administrat la timp poate salva viața acestor persoane.
Comportamentul responsabil și adecvat al populației la contactul cu animalele sălbatice sau domestice va contribui esențial la diminuarea numărului de persoane accidentate și a riscului de îmbolnăvire prin rabie.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.