ANSP continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2

ANSP continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național. Astfel, în perioada 11.11.2024-17.11.2024 (săptămâna 46/2024), au fost înregistrate 4840 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, majoritatea fiind la copii (59%). Datele indică o creștere cu 2% în comparație cu săptămâna precedentă și o descreștere de 23,1% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent.

Cazuri de gripă sezonieră nu au fost înregistrate.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 29 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 6 în regiunea transnistreană), fiind în descreștere cu 36,9% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 4 cazuri.

În instituțiile medico-sanitare publice din țară continuă imunizarea împotriva gripei. Până la moment, au fost administrate peste 92% din totalul dozelor recepționate. Seroprotecția se obține, în general, la 2 – 3 săptămâni după vaccinare. Durata imunității post-vaccinale variază între 6 și 12 luni.

Specialiștii ANSP reiterează că beneficiile vaccinării sunt semnificative și recomandă vaccinarea concomitentă împotriva gripei sezoniere și a infecției cauzate de virusul SARS-CoV-2.

Amintim despre importanța respectării măsurilor de igienă personală (spălarea mâinilor cu apă și săpun, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse) și menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate. Aceste măsuri, combinate cu vaccinarea, oferă cea mai bună protecție împotriva gripei și a altor infecții respiratorii.

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.