Două cazuri de infecție cu virusul West Nile au fost înregistrate în Republica Moldova
Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează despre înregistrarea a două cazuri de infecție cu virusul West Nile (VWN). Cazurile sunt de import și au fost înregistrate la doi bărbați cu vârste de 39 și respectiv, 54 de ani. Primul caz a fost raportat la un bărbat din mun.Chișinău, care recent s-a aflat în România, unde a fost înțepat de mai multe ori de țânțari. În cel de-al doilea caz, este vorba despre un bărbat din orașul Tiraspol, care a revenit din Cehia, la întoarcere prezentând deja semne de boală.
Menționăm că anterior au fost înregistrate alte două cazuri de infecție cu VWN în țara noastră: în anul 2019 și în luna august 2024.
De la începutul anului curent și până la 5 septembrie 2024, 15 țări din Europa au raportat cazuri umane de infecție cu virusul West Nile: Albania, Austria, Bulgaria, Croația, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Kosovo*, Macedonia de Nord, România, Serbia, Spania și Turcia.
În România, de la începutul perioadei de supraveghere a infecției cu virusul West Nile (03.06.2024) și până la data de 05 septembrie s-au înregistrat 47 de cazuri, dintre care 40 confirmate și șapte probabile de infecție cu virusul West Nile. Patru persoane au decedat.
Virusul West Nile se transmite doar prin înțepătura unui țânțar infectat, dar nu şi de la om la om. Probabilitatea ca cineva să se îmbolnăvească de la o singură înțepătură este redusă.
De obicei, virusul se manifestă prin simptome similare cu gripa: oboseală, slăbiciune musculară, febră şi durere intensă de cap, erupţii cutanate pe piept. Majoritatea cazurilor umane (80%) se manifestă asimptomatic sau sub forme ușoare care se vindecă de la sine. Persoanele în vârstă și persoanele imunocompromise prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme severe de boală, inclusiv forme neurologice: rigiditatea mușchilor gâtului, vărsături, sensibilitate crescută la lumină, convulsii.
Specialiștii ANSP amintesc recomandările în scopul protejării împotriva infectării cu virusul West Nile:
- evitarea expunerii la țânțari: purtați haine de culori deschise, cu mâneci lungi, pantaloni și șosete înalte, mai ales seara;
- să utilizeze substanțe chimice repelente pentru țânțari;
- să împiedice pătrunderea țânțarilor în casă (prin plase de protecție la geamuri/uși);
- înlăturarea condiţiilor de dezvoltare a țânțarilor (schimbarea regulată a apei folosită pentru adăparea păsărilor, îndepărtarea acumulărilor temporare de apă, gunoiului menajer etc.).
La apariția semnelor specifice acestei infecții, vă îndemnăm să vă adresați la medic.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.