Atenţie! Măsuri de prevenire şi protecţie în cazul pericolului ploilor abundente

Atenţie! Măsuri de prevenire şi protecţie în cazul pericolului ploilor abundente

Având în vedere evoluţia meteorologică şi hidrologică precum şi inundaţiile care afecteaza întreaga ţară, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică comunică despre necesitatea examinării măsurilor ce trebuie realizate atât de populaţie, cât şi de autorităţile publice locale în vederea organizării acţiunilor prompte pentru a nu admite agravarea situaţiei epidemiologice în rezultatul averselor.

Astfel, pentru a nu admite acumulările de apă și inundarea caselor de locuit, a beciurilor, a fântânilor de mină, sau a sondelor arteziene (unele dintre care se exploatează cu abateri de ordin igienic), veceurilor de curte etc. sunt necesare măsuri precum:

    • monitorizarea de către Autoritățile Publice Locale a albiei râurilor și râulețelor, mai cu seamă a celor care traversează localitățile rurale;
    • neadmiterea păstrării și depozitării în afara curților a materialelor de construcție, nutrețurilor, dejecțiilor animaliere etc;
    • curățarea în totalitate, cu dezinfecția ulterioară, a fântânilor de mină inundate;
    • evitarea consumului apei potabile din fântânile afectate de inundaţii;
    • consumul doar a apei potabile îmbuteliate – acolo unde nu există apeducte;
    • folosirea apei fierte pentru prepararea hranei;
    • efectuarea dezinfecţiei surselor de apă potabilă, cu folosirea doar a substanţelor dezinfectate admise de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale;
    • neadmiterea în alimentație a produselor și crudităților expuse poluării cu ape murdare, mai cu seamă a legumelor;
    • respectarea strictă a regulilor de igienă personală.

Reamintim procedura de dezinfecţie a fântânilor de mină: pentru a efectua o dezinfecţie corectă a apei din fântână trebuie asigurată asanarea şi curăţarea fântânii. În vederea dezinfecţiei, fântâna se goleşte cu o pompă ori cu găleţile şi se spală pereţii, după care se lasă sa se umple şi se calculează volumul apei acesteia. Dezinfecţia fântânii se face cu substanţe dezinfectante ca exemplu: hiplocloritul de sodiu, clorura de var, cloramina după formula: 100 g clor activ la 1 m3/apă. Fântâna se acoperă cu capac pentru o perioadă de 6 ore.

Apa poate fi folosită după dispariţia totală a mirosului de clor, după verificarea de laborator a calităţii apei (în cazul contractului APL cu un laborator acreditat). Pentru efectuarea procedurii de dezinfecţie se solicită asistenţă organizatorică a CSP teritoriale.

În localitățile în care există sisteme centralizate de aprovizionare cu apă, producătorul de apă potabilă, sub îndrumarea CSP teritorial, va controla calitatea apei distribuite, luând măsurile necesare pentru ca apa să îndeplinească cerințele de conformitate.

În acest sens se va pune accent pe:

    • clorinarea corespunzatoare a apei distribuite populației;
    • igienizarea și dezinfecția perimetrelor de protecție sanitară, a rezervoarelor;
    • remedierea de urgență a eventualelor defecțiuni.

ANSP îndeamnă fiecare cetățean:

    • să protejeze sursele de apă de orice tip;
    • să construiască canale de evacuare a apelor meteorice;
    • să păstreze deșeurile menajere în vase/containere speciale ori saci din plastic în propria curte.
    • să se prezinte imediat la medic în cazul apariţiei unor simptome de boală (greţuri, vărsături, diaree) pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului.

Serviciul informare şi comunicare cu mass-media 022  574-642

 

 

© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.