Atelier de instruire „Noile prevederi naționale privind reducerea consumului de sare și eradicarea tulburărilor prin deficit de iod”
Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) au participat la un atelier de instruire cu tematica „Noile prevederi naționale privind reducerea consumului de sare și eradicarea tulburărilor prin deficit de iod”, în contextul intrării în vigoare a modificărilor operate în HG nr. 596/2011 cu privire la aprobarea unor măsuri de eradicare a tulburărilor prin deficit de iod.
La eveniment au participat peste 60 de medici specialiști și inspectori din protecția sănătății publice din cadrul centrelor de sănătate publică teritoriale și ai Direcției Control de Stat a ANSP, dar și inspectorilor din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
Pe Agenda atelierului au fost planificate trei intervenții și o sesiune de întrebări și discuții. În partea introductivă, directorul adjunct al ANSP, Ion Șalaru, a descris contextul de organizare a evenimentului și a enumerat aspectele practice de monitorizare a utilizării sării alimentare iodate de către diferite categorii de consumatori.
Conform domeniilor de competență descrise la capitolul VI. „Monitorizarea utilizării sării alimentare iodate” din versiunea modificată a HG nr. 596/2011, ANSP asigură supravegherea utilizării sării alimentare iodate de către diferite categorii de consumatori, inclusiv cei din instituțiile de învățământ general și instituțiile medico-sanitare. În acest scop, Listele de verificare aplicate în cadrul controlului de stat asupra activității de întreprinzător de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică, aprobate prin Ordinul MSMPS nr. 1346/2018 urmează să fie modificate pentru includerea întrebării referitoare la utilizarea sării alimentare iodate în alimentație.
O altă intervenție a fost susținută de Maria-Victoria Racu, șef Secție sănătatea nutrițională și a copiilor, ANSP, în cadrul căreia a fost descrisă importanța reducerii consumului alimentar de sare pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile.
Ținta de reducere relativă cu 30% a consumului mediu de sare/sodiu în rândul persoanelor de vârsta 18+ ani până în anul 2030 este prevăzută în Programul național de prevenire și control al bolilor netransmisibile prioritare în Republica Moldova pentru anii 2023-2027, aprobat prin HG nr. 129/2023. În ultimul Raport Global privind reducerea aportului de sodiu (2023), Organizația Mondială a Sănătății a acordat Republicii Moldova scorul 2 din 4 pentru intervențiile de reducere a consumului de sare în rândul populației, precum prezența declarației nutriționale obligatorii a cantității de sare pentru toate produsele alimentare preambalate, derularea campaniei naționale de reducere a consumului de sare și prezența politicilor publice de achiziții a produselor alimentare în instituții.
A treia intervenție a fost susținută de Svetlana Șveț, șef adjunct al Direcției siguranța produselor alimentare de origine nonanimală, ANSA, prin care au fost enumerate măsurile de aplicare curentă a noilor prevederi ale Regulamentului sanitar privind sarea alimentară de către ANSA, datele privind monitorizarea cantității de iod în sarea alimentară iodată, a sării în produsele de panificație și plasarea sării alimentare iodate pe piață.
Astfel, în conformitate cu domeniile de competență descrise în HG nr. 596/2011, ANSA a modificat listele de verificare pentru controlul de stat și supravegherea unităților de producere a produselor de panificație, patiserie și a pastelor făinoase, dar și a unităților de alimentație publică din cadrul instituțiilor de învățământ, corecțiile urmând să fie aprobate la etapa imediat următoare prin ordinul MAIA. Totodată, pe parcursul anului 2023, dar și în mod curent are loc monitorizarea și supravegherea sării alimentare iodate expuse în unitățile de comercializare și utilizate în procesul de fabricare a pâinii și a produselor de panificație.
În atenția agenților economici! În conformitate cu pct. 24 din Regulamentul sanitar privind sarea alimentară, aprobat prin HG nr. 596/2011, începând cu data de 1 iunie 2024, conținutul de sare alimentară iodată în produsele de panificație nu va depăși 1 gram/100 grame de produs.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă, conform domeniilor de competență, supravegherea utilizării sării alimentare iodate de către populație.
© Copyright DTIC ANSP 2024 Toate drepturile rezervate.